Video&Foto ”N-am știut nimic, am aflat cu 30 de secunde înainte!” Povestea vizitei-surpriză a lui Mircea Lucescu la Digi Sport
16.01.2019, 11:35Mircea Lucescu a fost surpriza-zilei de marți, 15 ianuarie 2019, la Digi Sport. Reputatul tehnician a acceptat invitația lui Dan Filoti, care l-a poftit să fie prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, ediția fiind dedicată meciului Anglia-România 1-1, desfăşurat cu fix 50 de ani în urmă, la 15 ianuarie 1969, pe celebrul Wembley, în faţa a 80.000 de spectatori.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Galerie Foto
Deși a părut la prima vedere o regie, Vali Moraru, realizatorul ”Specialului”, a precizat că el n-a știut nimic și că a aflat totul abia cu 30 de secunde înainte de a intra ”Il Luce” în studio, în timpul emisiei.
”Habar n-am avut. Chiar i-am spus, înainte de emisiune, domnului Dinu Gheorghe, pe care-l rugasem să vorbească cu Mircea Lucescu, ’mă gândeam că veniți cu el de mână, ca să-mi faceți o surpriză’. Și nu mi-a făcut-o, așa că am zis asta e, măcar îmi răspunde la telefon.
N-am știut nimic, dar de fapt a fost o regie a colegului Dan Filoti, care a insistat puțin pe partea asta cu venitul în studio, domnul Dinu Gheorghe la fel, dar eu n-am știut nimic”, a spus Vali Moraru, într-o intervenție telefonică găzduită de emisiunea de azi dimineață, ”Digi Sport Matinal”.
Moraru a mai specificat că n-a văzut nici momentul în care Mircea Lucescu le-a făcut cu mâna invitaților din studio, Radu Paraschivescu și Dinu Gheorghe. ”Sincer, nu l-am văzut când a făcut cu mâna, dar cu 30 de secunde înainte mi s-a spus în cască faptul că va intra Mircea Lucescu în studio, așa că am avut puțin timp pentru a mă pregăti mental, dar a fost o surpriză mare. Ocazia a fost foarte bună!”, a mai precizat Vali Moraru, la Digi Sport.
VIDEO cu un montaj legat de vizita lui Mircea Lucescu la Digi Sport
VIDEO cu reacția lui Vali Moraru, după vizita-surpriză a lui Mircea Lucescu în studioul Digi Sport Special
Mircea Lucescu, în vizită la Digi Sport: ”Erau îngrijorați, veneau telefoane de la partid!”
Pe 15 ianuarie 1969, pe legendarul Wembley, România termina remiza în faţa Angliei, deţinătoarea de atunci a titlului mondial.
După reuşita lui Jack Charlton, Florea Dumitrache a egalat din penalty, în faţa a peste 80.000 de spectatori. Pe Wembley, România a mai avut pe teren jucători ca Alexandru Boc, Cornel Dinu sau Mircea Lucescu.
Din cauza unui amical jucat cu doar câteva zile înainte, duelul cu englezii a fost la un pas să nu se mai dispute.
"Ne-am strâns şi am făcut două-trei antrenamente, că era zăpadă foarte mare la Bucureşti, şi am plecat la Standard Liege. Am pierdut cu 5-0 acel meci, am jucat pe un teren foarte greu, nici nu puteam să stăm în ghete.
Lumea era îngijorată. De la Bucureşti, veneau telefoane de la partid, erau îngrijoraţi de imaginea pe care o puteam noi crea. Antrenamentul dinaintea meciului l-am făcut în parc, aproape de hotel", şi-a amintit Mircea Lucescu, la "Digi Sport Special".
"Toţi eram foarte speriaţi, nu ştiam dacă putem să facem faţă acestui meci. De fapt, la şedinţa de pregătire, Angelo ne-a spus în felul următor: 'Dacă Standard Liege ne-a dat cinci, Anglia poate să ne dea 10'.
Apoi, Mircea Lucescu ne-a adunat pe toţi şi ne-a spus: 'Băi băieţi, hai să încercăm să pierdem onorabil, deci să nu facă scor Anglia cu noi'", a completat Sandu Boc.
Etichete: mircea lucescu , anglia romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...