Muntenegru - România | Naţionala fără selecţii. Contra se bazează pe jucători cu puţine meciuri sub tricolor
19.11.2018, 23:41Muntenegru - România | Naţionala lui Contra speră la o victorie marţi, la Podgorica, pentru a păstra şanse de a rămâne în urna a 3-a valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European. Misiunea nu e deloc uşoară, pe lângă istoricul întâlnirilor directe cu Muntenegru tricolorii trebuind să treacă şi peste lipsa de experienţă.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Pe hârtie cele două naţionale par apropiate ca valoare, însă experienţa pare a fi de partea gazdelor disputei de mâine.
Muntenegru - România | Experienţă mai mică la nivel internaţional pentru tricolori
Contra a apelat la mulţi jucători tineri, astfel că întregul lot al tricolorilor a strâns doar 348 de prezenţe internaţionale, la echipa naţională.
Lider este Tătăruşanu, cu 56 de selecţii, în rest niciunul dintre tricolori netrecând de 40 de meciuri pentru prima reprezentativă. Goalkeeper-ul lui Nantes e urmat de Chipciu (39 selecţii), Maxim (33) şi Săpunaru (32).
De partea cealaltă, Muntenegru pare o echipă mai legată, măcar din punct de vedere al meciurilor jucate de fotbaliştii ei împreună la naţională. Stefan Savic (Atletico Madrid) a ajuns la borna celor 50 de selecţii. Dar nu el e liderul din acest punct de vedere, ci fundaşul Elsad Zverotic (61), urmat de atacantul Fatos Beciraj (58 de selecţii). În acest club s-ar fi înscris şi Stevan Jovetic, căpitanul echipei. Doar că jucătorul lui Monaco nu va putea bifa cea de-a 52-a selecţie, fiind accidentat.
Muntenegru - România e marţi, 20 noiembrie, de la ora 21:45. Partida poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Etichete: muntenegru - romania , liga natiunilor , muntenegru-romania liga natiunilor , muntenegru romania statistica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...