Mihai Stoichiță ”a descoperit” un nou jucător pentru naționala României
articol scris de Digi Sport15.02.2024, 15:36
După o pauză de 8 ani de zile, echipa națională a României s-a calificat la un turneu final, la EURO 2024.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Chiar dacă actualii ”Tricolori” au reușit performanța de a participa la competiția organizată în Germania, oficialii din cadrul Federației Române încearcă să lărgească aria de selecție a țării noastre și să-i ofere mai multe variante de luat în calcul selecționerului Edi Iordănescu (45 de ani).
De altfel, în ultima perioadă, reprezentanții FRF ”au descoperit” un jucător tânăr român care evoluează în străinătate.
Mihai Stoichiță: ”Alin Șerban joacă în liga a doua din Spania, pe postul de fundaș dreapta”
Mihai Stoichiță (69 de ani), directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, a susținut că ”a descoperit” un jucător tânăr, de perspectivă, care și-ar putea face apariția la echipa națională de seniori în câțiva ani.
Concret, oficialul FRF a mărturisit că l-a depistat pe Alin Șerban (20 de ani), care este legitimat la echipa secundă a celor de la Huesca și care evoluează pe poziția de fundaș dreapta.
De asemenea, Stoichiță a susținut că, în aceste zile, mai mulți reprezentanți din cadrul FRF se vor deplasa în Spania pentru a-l urmări pe Alin Șerban.
”E un român din liga a doua din Spania, pentru loturile U21. Joacă la Huesca B. Nu-l scot din mânecă, trebuie văzut… Ca să înțelegeți situația. Alin Șerban îl cheamă, joacă pe postul de fundaș dreapta.
Orice român e interesant, mai ales când joacă în Spania, dar trebuie observat. Se vor duce și antrenorii noștri de la lot să-l vadă, au programat zilele acestea să-l vadă, dar nu strică să asculți mai multe păreri”, a spus Stoichiță, la Fanatik.
În acest sezon, Alin Șerban a evoluat timp de 58 de minute pentru Huesca, în duelul cu Antequera din turul II al Cupei Regelui.
La seniori, fundașul dreapta român a mai jucat două partide pentru CDJ Tamarite.
Alin Șerban a fost crescut în academia de juniori a celor de la Lleida.
Etichete: frf , mihai stoichita , alin serban , echipa nationala a romanie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...