Mesajul galeriei ”Uniți Sub Tricolor”, înainte de meciurile decisive ale României la EURO 2024
articol scris de Digi Sport27.10.2023, 22:12
Echipa națională a României va disputa, în luna noiembrie, ultimele două meciuri din preliminariile EURO 2024.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Astfel, ”Tricolorii” vor juca împotriva Israelului (18 noiembrie, în deplasare) și Elveției (21 noiembrie, pe teren propriu).
Galeria ”Uniți Sub Tricolor” își anunță revenirea la meciul României cu Elveția
Înaintea celor două partide, care vor decide calificarea selecționatei conduse de Edward Iordănescu (45 de ani) la turneul final, facțiunea ”Uniți Sub Tricolor” și-a anunțat revenirea pe stadion la meciul România - Elveția, care va avea loc pe Arena Națională.
Astfel, galeria care a afișat un banner pe care scria că statul Kosovo face parte din Serbia, incident în urma căruia meciul României cu selecționata kosovară a fost întrerupt timp de 40 de minute și, ulterior, țara noastră a fost sancționată de UEFA, îi va încuraja pe ”Tricolori” în ultima partidă a campaniei.
"La mijlocul lunii viitoare, revenim pe Arena Națională pentru meciul mult așteptat împotriva Elveției, cel care închide grupa și va fi decisiv pentru calificarea la Euro 2024.
Va fi un stadion plin care va vibra prin cântecele peluzei, o atmosferă de zile mari și sperăm ca la final, o sărbătoare generală pe teren și în tribune, momente pe care le-am trăit atât de rar în ultimele decenii. Biletele sunt deja în vânzare și dispar în ritm alert, așa că ne vedem cu toții acolo, marți (21 noiembrie), pe cel mai mare stadion al țării.
Dacă vrei să încurajezi națională împreună cu noi, ne vedem tot în Peluza Sud, sectorul 106. Doar România!", au transmis suporterii din cadrul ”Uniți Sub Tricolor”.
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
12 noiembrie 2023
- Kosovo - Israel
15 noiembrie 2023
- ora 21:45 | Israel - Elveția
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I
Etichete: echipa nationala a romaniei , uniti sub tricolor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...