Maxim: "Am simţit pe teren că suntem mai buni" / Chipciu: "Nu mi-a fost frică pe final"
08.09.2014, 11:27Naţionala României a învins Grecia cu 1-0, în deplasare, în primul meci al campaniei de calificare la CE 2016. Marica a adus victoria tricolorilor, cu golul înscris din penalty, în minutul 10 (VIDEO şi DETALII AICI).
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Alexandru Maxim a avut o evoluţie foarte bună, fiind şi unul dintre remarcaţii selecţionerului Victor Piţurcă (DETALII AICI).
"Am simţit pe teren că suntem mai buni decât grecii. S-a văzut că nu aveau meciuri în picioare în sezonul acesta. E un start perfect, dar am văzut şi celelalte rezultate, sunt sigur că vor fi multe meciuri grele", a declarat mijlocaşul lui Stuttgart.
Alexandru Chipciu a afirmat, la finalul partidei, că succesul naţionalei României nu este o surpriză pentru el.
"Sincer, mă aşteptam la această victorie. Nu mi-a fost frică pe final. Am simţit că nu sunt într-o zi bună şi că nu ne pot egala. Dar trebuie să rămânem concentraţi şi cu echipele mai slab cotate", a afirmat stelistul.
Clasamentul Grupei F, după prima etapă (Meciuri, victorii, egaluri, înfrângeri, golaveraj, puncte):
1. Finlanda 1 1 0 0 3-1 3p
2. Irlanda de Nord 1 1 0 0 2-1 3
3. România 1 1 0 0 1-0 3
4. Ungaria 1 0 0 1 1-2 0
5. Grecia 1 0 0 1 0-1 0
6. Insulele Feroe 1 0 0 1 1-3 0
Etichete: romania , grecia , alexandru chipciu , alexandru maxim , ce 2016 , preliminarii ce 2016 , video grecia - romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...