Macedonia de Nord vine la București să câștige: "După triumful nostru, toți ne iau acum în serios"
articol scris de Digi Sport24.03.2021, 12:25
România se pregătește pentru meciul cu Macedonia de Nord, primul din preliminariile CM 2022, programat joi, de la ora 21:45, în format live text pe digisport.ro.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Macedonia de Nord vine la București să câștige: "După triumful nostru, toți ne iau acum în serios"
Înaintea plecării la București, pentru meciul de pe Arena Națională, jucătorii din Macedonia de Nord s-au arătat optimiști referitor la duelul cu naționala lui Mirel Rădoi, dar și în ceea ce privește întreaga campanie de calificare. Încrederea elevilor lui Igor Angelovski este dată și de recenta calificare la EURO 2020, turneu final la care România nu va participa.
Ferhan Hassani, mijlocaș ofensiv de 30 de ani, legitimat la albanezii de la FK Partizani și extrema Agim Ibraimi, care evoluează la Kukesi, au explicat de ce o victorie contra României este posibilă.
"Nu trebuie să avem presiune, pentru că aceste meciuri nu sunt o noutate pentru echipa națională. În trecut, au fost jucători care au avut o presiune uriașă. Trebuie să jucăm calm, așa cum am făcut-o și înainte, iar rezultatul va veni. Suntem toți pregătiți să dăm totul pentru echipa națională.
E bine că vom da peste adversari puternici. Selecționerul va decide cine și cum va juca", a spus Ferhan Hasani, citat de Gol.mk.
"Este o mare onoare pentru mine și sunt extrem de motivat de fiecare dată când fac parte din echipa națională. Joc cu mare plăcere și voi da totul. Toți jucătorii au un ritm bun și evoluează la echipele lor de club.
După triumful Macedoniei, toate echipele ne iau acum în series. Cu o abordare corectă și caracter, putem câștiga. Toată lumea știe asta foarte bine. Antrenorul va decide dacă voi primi minute", a spus și Agim Ibraimi.
România și Macedonia s-au întâlnit de cinci ori în istorie. ”Tricolorii” s-au impus de patru ori, dar au pierdut ultima confruntare directă, 0-1 într-un amical din 2010.
România începe cursa pentru CM 2022
Echipa naţională de fotbal a României va disputa în luna martie trei partide în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2022. Prima reprezentativă întâlneşte pe 25 martie Macedonia de Nord (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti), pe 28 martie Germania (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti) şi pe 31 martie Armenia (ora 19:00, în deplasare).
România se mai află în grupă cu Islanda şi Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.
Lotul României pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia:
- PORTARI: Florin Niță, Florin Iacob, Ionuţ Radu, David Lazar;
- FUNDAȘI: Vasile Mogoș, Ionuț Nedelcearu, Alin Toșca, Vlad Chiricheș, Andrei Burcă, Mario Camora, Ovidiu Popescu, Nicușor Bancu;
- MIJLOCAȘI: Răzvan Marin, Alexandru Crețu, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Alexandru Maxim, Erik Bicfalvi, Valentin Mihăilă, Dennis Man, Florin Tănase, Florinel Coman, Alexandru Cicâldău;
- ATACANȚI: Claudiu Keșeru, George Pușcaș.
Alți 5 fotbaliști se află pe lista de rezervă, la care se va apela dacă apar probleme medicale la cei care duminică trebuie să se prezinte la baza de la Mogoşoaia: Valentin Cojocaru, Cristian Manea, Adrian Păun, Alexandru Mateiu, Andrei Ivan.
Programul României în preliminariile CM 2022 din Qatar
- 25 martie 2021 - ora 21:45 – ROMÂNIA – Macedonia de Nord, Germania – Islanda, Liechtenstein – Armenia
- 28 martie 2021 - ora 19:00 – Armenia – Islanda, ora 21:45 – ROMÂNIA – Germania, Macedonia de Nord – Liechtenstein
- 31 martie 2021 - ora 19:00 – Armenia – ROMÂNIA, ora 21:45 – Germania – Macedonia de Nord, Liechtenstein – Islanda
- 2 septembrie 2021 - ora 21:45 – Islanda – ROMÂNIA, Liechtenstein – Germania, Macedonia de Nord – Armenia
- 5 septembrie 2021 - ora 19:00 – Islanda – Macedonia de Nord, ora 21:45 – ROMÂNIA – Liechtenstein, Germania – Armenia
- 8 septembrie 2021 - ora 19:00 – Armenia – Liechtenstein, ora 21:45 – Macedonia de Nord – ROMÂNIA, Islanda – Germania
- 8 octombrie 2021 - ora 21:45 – Germania – ROMÂNIA, Islanda – Armenia, Liechtenstein – Macedonia de Nord
- 11 octombrie 2021 - ora 21:45 – ROMÂNIA – Armenia, Islanda – Liechtenstein, Macedonia de Nord – Germania
- 11 noiembrie 2021 - ora 19:00 – Armenia – Macedonia de Nord, ora 21:45 – ROMÂNIA – Islanda, Germania – Liechtenstein
- 14 noiembrie 2021 - ora 19:00 – Liechtenstein – ROMÂNIA, Armenia – Germania, Macedonia de Nord – Islanda
Etichete:
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...