Laszlo Boloni, luat la rost de un fost "tricolor" după ce a spus că nu există jucători talentați în România
articol scris de Digi Sport27.01.2022, 15:16
Laszlo Boloni (68 de ani) a susținut miercuri o conferință de presă în care a abordat foarte multe subiecte, printre care și nivelul fotbaliștilor români.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În opinia celui care a refuzat recent oferta FRF de a deveni selecționer, România nu mai are vreun fotbalist care să se ridice la nivelul exigențelor europene. Tranșant, Boloni chiar a spus că "În fotbalul românesc nu găsești un jucător talentat".
Laszlo Boloni, luat la rost pentru părerea sa despre fotbalul românesc
Așa cum era de așteptat, reacțiile nu au întârziat să apară, iar unul dintre cei care l-au luat la rost pe Boloni pentru comentariul de mai sus este Jean Vlădoiu (53 de ani). La rândul lui fost internațional român, președintele lui FC Argeș a întrebat, retoric, de ce a mai purtat Boloni negocieri cu FRF, din moment ce are această părere despre fotbalul românesc.
"L-am auzit pe domnul Boloni că nu mai sunt jucători talentați în România. Atunci de ce mai vii selecționer dacă consideri că naționala României sau aceste generații de jucători nu te pot ajuta? De ce optezi pentru asta? Ca antrenor propus pentru națională, când declari asemenea lucruri, apar și întrebările noastre.
De ce accepți o discuție dacă n-ai încredere în lotul pe care îl poți avea în următoarele luni? Poți să spui că naționala nu e pentru tine, că nu se ridică la pretențiile tale. Pe când Edi a zis că avem o generație bună, iar cu răbdare, muncă... și am înțeles că la jumătate din salariul pe care domnul Boloni l-a cerut", a comentat Vlădoiu, conform Sport.ro.
Radiografia lui Laszlo Boloni asupra fotbaliștilor români:
Întrebat dacă s-a temut și de faptul că nu mai are la dispoziție un lot la fel de valoros precum cel din 2001, când a antrenat prima dată naționala, Boloni nu a ezitat să spună exact ce gândește.
”Lotul echipei naționale, eu nu am curajul să afirm că-l cunosc 100%. Dar cam știu posibilitățile acestei echipe. Și afirm că echipa națională a României poate să facă un meci deosebit de bun, că imediat să clacheze.
Ce mă deranjează pe mine este că ne inflamăm când batem pe Luxemburg cu 3-0. Eu cunosc mirosul vestiarului din Occident, pretențiile să ajungi acolo. Eu văd ce ar fi vrut să le spun.
Ce sunt sau ce ar putea să devină. Văd calitățile unora. Tot timpul căutam într-un jucător o singură calitate. Una singură, dar care să fie de nivel internațional.
Astăzi, din păcate, în echipa națională a României, tristețea este că în fotbalul românesc, și să mă ierte jucătorii, nu găsești un jucător talentat. Sau, cel puțîn, nu găsesc un jucător talentat după aprecierile mele.
Ultimii jucătorii de anvergură au fost Cristi Chivu și Adrian Mutu. Nu e o problema să lucrez cu jucătorii pentru că știu exact ce trebuie să facă.
De exemplu Răzvan Marin, că el să ramâna la Ajax Amsterdam, să nu plece de acolo. Știu ce îi lipsește. Este acel fundaș care evoluează în Spania, Andrei Rațiu, am avut norocul să dau jucători și îi simt.
Jucătorii sunt mai puțin vinovați. Cine îi antrenează? Ce fel de aer au respirat acești oameni? Responsabilitatea principală cade pe noi, pe educatori.
Cum ne educăm copiii, așa se comportă. E mai greu cu generația nouă, dar te adaptezi. Cauți, trebuie să găsești soluții. Politica sportivă românească cred că este greșită”, a declarat Laszlo Boloni la conferința de presă.
Etichete: boloni , ladislau boloni , jean vladoiu , loti boloni , laszlo boloni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...