Ladislau Boloni, reacție după ce Edi Iordănescu a fost reconfirmat la națională
articol scris de Digi Sport25.09.2022, 08:58
Ladislau Boloni (69 de ani) a fost în negocieri cu Federația Română de Fotbal pentru preluarea echipei naționale de fotbal, însă nu s-a pus de acord cu oficialii FRF asupra contractului.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Boloni dorea un contract în care să aibă ca obiectiv calificarea la Euro 2024, însă federalii voiau și o clasare bună în Liga Națiunilor, iar negocierile au picat. Deși nu au fost de acord cu cerințele lui Boloni, cei de la FRF l-au reconfirmat în funcție pe Edi Iordănescu, deși naționala nu a strălucit în Liga Națiunilor.
Ladislau Boloni, după ce România a terminat la egalitate meciul cu Finlanda
Ladislau Boloni a vorbit despre echipa națională după remiza cu Finlanda, scor 1-1. Acesta susține că ”tricolorii” au șanse de a avansa în clasamentul grupei de Liga Națiunilor, cât despre neimpunerea unui obiectiv clar lui Edi Iordănescu pe banca primei reprezentative, actualul tehnician de la Metz a fost destul de rezervat.
”Ultimul loc în grupă nu este niciodată entuziasmat. Sunt şanse ca lucrurile dacă decurg bine şi de ce să nu decurgă, ca echipa naţionala să nu termine ultima. Pas înainte nu pot să facă, dar să sperăm că obţin o victorie, iar Finlanda nu face mai mult de egal în deplasare.
(n.r. dacă valorea României e de Liga C) Nu cred că acolo este locul nostru, dar evenimentele au făcut ca echipa naţională să ajungă în această situaţie. Prima dată s-a vorbit despre primul loc, apoi despre primele două locuri.
(n.r. despre faptul că nu i se impune un obiectiv lui Edi Iordănescu pentru Liga Naţiunilor) Este un subiect pe care nu doresc să îl comentez, ţine de FRF şi conducători, trebuie să acceptăm ce ei vor decide. Prea multe schimbări nu sunt bune şi nu vreau să intru în asemenea discuţii”, a spus Ladislau Boloni, pentru Prima Sport.
Mihai Stoichiță, reacție fermă legată de viitorul lui Edi Iordănescu pe banca României
Mihai Stoichiță (68 de ani), șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a spus că Iordănescu jr. nu are de ce să-și facă griji în privința viitorului său profesional la prima reprezentativă.
Oficialul FRF a oferit și un argument pro-Iordănescu: ”prima dată când vedem o construcție interesantă”.
”Jocul mă mulţumeşte, e prima dată când vedem o construcţie interesantă din partea naţionalei, faze frumoase, posesie. Apărarea a fost destul de solidă, cu excepţia anumitor momente. Trebuia să câştigăm, aceasta e concluzia, şi oficialii lor au zis la fel.
Toată echipa ne-a mulţumit, chiar dacă rămâne supărarea că n-am mai marcat.
Am mai spus de nu ştiu câte ori, Edi Iordănescu va continua la naţională! Am tot schimbat antrenori, încercăm să mergem pe continuitate”, a spus Stoichiță.
Lotul convocat de Edi Iordănescu pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia din Liga Națiunilor
În cursul zilei de sâmbătă, FRF a transmis lista cu cei 27 de jucători convocați de Edi Iordănescu pentru ultimele două partide din Liga Națiunilor.
PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova, 1/1), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).
Programul României în Grupa 3 din Liga Națiunilor, Liga B
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45.
4 iunie 2022
Finlanda – Bosnia și Herțegovina 1-1
Muntenegru – ROMÂNIA 2-0
7 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA 1-0
Finlanda – Muntenegru 2-0
11 iunie 2022
Muntenegru – Bosnia Herțegovina 1-1
ROMÂNIA – Finlanda 1-0.
14 iunie 2022
Bosnia și Herțegovina – Finlanda 3-2
ROMÂNIA – Muntenegru 0-3
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 1-0
Finlanda – ROMÂNIA 1-1
Etichete: romania , edi iordanescu , ladislau boloni , liga natiunilor , boloni echipa nationala , edi iordanescu la nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...