Video Keşeru, din afara lotului direct în primul 11? "Nu aş sta pe gânduri. Trebuie profitat"
03.11.2016, 18:18Claudiu Keşeru a fost chemat de urgenţă la lot, după forma incredibilă pe care a arătat-o în ultima perioadă, dar şi pentru că Denis Alibec a suferit o accidentare şi are şanse mici să rămână în cantonamentul României pentru meciurile cu Polonia şi Rusia.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gabi Balint, fostul mare internaţional român, afirmă nu numai că decizia este una corecta, dar şi că atacantul lui Ludogorets ar trebui să fie titular contra echipei lui Robert Lewandowski.
"Nu aş sta pe gânduri, l-aş băga în primul 11. Trebuie să profiţi când are vârf de formă, când marchează. Keşeru poate fi opţiunea numărul 1.
Nu e o greşeală, Keşeru era următorul atacant. L-a chemat pentru că s-a accidentat Alibec. Dacă nu se accidenta, nu îl chema. Eu cred că se va renunţa la Alibec. Keşeru merita chemat.
Presiunea a pus-o el prin forma pe care a arătat-o. Spusesem că se poate chema. Clubul putea refuza, telegrama nu fusese trimisă la termen. Bănuiesc că s-a discutat cu clubul deja", a spus Gabi Balint, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
"E o opţiune serioasă pentru a fi titular în meciul cu Polonia. Mai sunt multe zile, e important cum se comportă şi în cantonament. Are şanse mari pentru a fi titular, depinde şi de sistemul pe care îl va folosi Daum, dacă va juca cu un atacant sau doi", a adăugat şi Ionel Dănciulescu.
Atacantul va veni la reunirea tricolorilor, iar luni va participa la primul antrenament din săptămâna premergătoare întâlnirii cu Polonia, partidă ce contează pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018.
Lotul lărgit al naţionalei pentru meciul cu Polonia, din care nu făcea parte Keşeru, a fost anunţat pe 23 octombrie. Ulterior, forma excelentă a atacantului l-a convins pe selecţionerul Daum să-l cheme la naţională. Keşeru are nu mai puţin de 8 goluri înscrise în ultimele 4 meciuri.
Astfel, lotul lărgit conține în prezent 30 de jucători:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina, 41/0), Costel Pantilimon (Watford, 23/0), Silviu Lung (Astra, 3/0), Valentin Cojocaru (Crotone, 0/0)
Fundași: Cristian Săpunaru (Astra, 19/0), Romario Benzar (FC Viitorul, 3/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 43/0), Bogdan Ţîru (FC Viitorul, 0/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 10/0), Dragoș Grigore (Al Sailiya, 26/0), Alin Toșca (FC Steaua București, 3/0), Steliano Filip (Dinamo, 6/0), Gabriel Enache (FC Steaua București, 4/0), Iasmin Latovlevici (Karabükspor, 9/0)
Mijlocași: Eric Bicfalvi (Tom Tomsk, 3/0), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva, 26/1), Dragoș Nedelcu (FC Viitorul, 0/0), Răzvan Marin (FC Viitorul, 2/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 10/5), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart, 27/1), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 25/4), Adrian Popa (FC Steaua București, 19/3), Andrei Prepeliță (FC Rostov, 12/0)
Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi, 46/12), Andrei Ivan (CSU Craiova, 3/0), Florin Andone (Deportivo La Coruña, 11/1), Gheorghe Grozav (Terek Grozny, 12/3), Denis Alibec (Astra, 6/1), Dorin Rotariu (Dinamo, 1/0), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 16/5)
Partida dintre România și Polonia se va disputa pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională.
Preliminariile Cupei Mondiale, zona Europa, se văd ÎN DIRECT la Digi Sport.
Toate meciurile României din preliminarii sunt LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, iar golurile și toate fazele VIDEO sunt disponibile imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciurile sunt transmise pe Digi Sport 1.
Etichete: claudiu keseru , romania polonia , daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...