Exclusiv Ilie Dumitrescu a semnalat capitolul la care suferă echipa României: ”Acolo s-a făcut diferența!”. Jucătorul remarcat
articol scris de Digi Sport06.06.2021, 21:13
România a fost învinsă de Anglia cu 0-1 într-un meci amical, duel decis de penalty-ul transformat de Marcus Rashford în minutul 68.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La finalul confruntării, Ilie Dumitrescu a transmis că jocul României a crescut în partea secundă, dar a și evidențiat că naționala lui Mirel Rădoi continuă să ”sufere” la duelurile unu contra unu cu adversarul.
Galerie Foto
Ilie Dumitrescu, după Anglia - România 0-1
”În repriza a doua am echilibrat jocul, am avut și șanse, am avut și o posesie mai bună, dar am fost expuși. Suferim în duelurile unu contra unu. Chiricheș e foarte ușor eliminat din joc.
Eu spun că au fost momente bune de joc, am avut posesie superioară. Am avut inițiativa, am arătat bine”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Fostul mare internațional a remarcat, în același timp, jocul lui Deian Sorescu, înlocuit în minutul 66 cu Tiberiu Căpușă, cel care a provocat doar câteva zeci de secunde mai târziu penalty-ul transformat de Marcus Rashford.
”S-o fi întâmplat ceva cu Sorescu, pentru că el a fost extrem de activ, a acoperit bine zona. A fost unul dintre cei mai buni jucători din această seară. Câteodată nu înțeleg anumite mutări.
Echipa a fost periculoasă pe contraatac în prima parte, apoi am ieșit și am fost expuși pe contraatacurile lor. Au fost câteva acțiuni pe care nu le-am putut fructifica. A fost dubla-ocazie la Cicâldău și Ivan, unde a scos senzațional Johnstone. În duelurile unu contra unu am suferit, acolo s-a făcut diferența prin valoarea individuală a jucătorilor”, a transmis Ilie Dumitrescu.
Etichete: ilie dumitrescu , anglia romania , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...