Ianis Hagi a cedat nervos: "Nu mai folosiți declarațiile lui Giovanni Becali ca și cum ar fi ale mele!"
articol scris de Digi Sport07.09.2024, 15:27
Ianis Hagi (25 de ani) continuă să aibă viitorul incert după ce Rangers l-a exclus din lot și l-a trimis la echipa a doua.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Până acum, internaționalul român nu a bătut palma cu nicio echipă, astfel că s-a discutat foarte mult despre viitorul său. Unul dintre cei care au comentat legat de subiect a fost și Giovanni Becali.
Ianis Hagi a cerut să nu îi mai fie atribuite declarațiile lui Giovanni Becali
Hagi Junior a fost, însă, deranjat de faptul că unele publicații online, fără să specifice dacă din România sau din străinătate, l-au prezentat pe impresarul de 72 de ani ca cel care îl reprezintă.
"Cu tot respectul pentru presă și ca să clarific, vă rog nu mai folosiți declarațiile lui Giovanni Becali ca și cum ar fi ale impresarului meu sau ale mele.
Nu este impresarul meu, sunt sub contract cu agenția Actalent de mai bine de 4 ani și ei sunt singurii care mă reprezintă și care vorbesc în numele meu", a fost mesajul postat de Hagi, la InstaStory.
Citește și:
Ianis Hagi, 8 minute în Kosovo - România 0-3
Hagi a fost inclus de Mircea Lucescu în lotul pentru prima acțiune din Liga Națiunilor.
În prima etapă, fotbalistul lui Rangers a jucat aproximativ 8 minute, după ce a intrat pe teren în minutul 83, în locul lui Valentin Mihăilă.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Lituania
Portari: Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Ștefan Târnovanu (FCSB).
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Baniyas), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitea Craiova) și Alexandru Chipciu (U Cluj).
Mijlocași: Deian Sorescu (Gaziantep), Dennis Man (Parma), Nicolae Stanciu (Damac), Răzvan Marin (Cagliari), Marius Marin (Pisa), Darius Olaru (FCSB), Andrei Artean (CFR Cluj), Ianis Hagi (Rangers), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al-Gharafa) și Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova).
Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor), George Pușcaș (Bodrum) și Denis Alibec (Farul Constanța).
Programul României în Liga Națiunilor 2024/2025:
- Vineri, 6 septembrie 2024, 21:45: Kosovo – România 0-3
- Luni, 9 septembrie 2024, 21:45: România – Lituania
- Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45: Cipru – România
- Marți, 15 octombrie 2024, 21:45: Lituania – România
- Vineri, 15 noiembrie 2024, 21:45: România – Kosovo
- Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45: România – Cipru
VIDEO cu rezumatul meciului Kosovo - România 0-3:
Etichete: ianis hagi , giovanni becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ucraina a folosit prima rachetă americană ATACMS cu rază lungă de acțiune împotriva unei ținte de...