Gino Iorgulescu: "Eu i-aş convoca pe Mutu şi pe Sânmărtean la naţională. Au făcut diferenţa"
20.08.2014, 14:06Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a analizat evoluția jucătorilor pe care echipa națională se poate baza în preliminariile pentru Euro 2016. Pe lângă fotbaliștii care au fost convocați în ultima perioadă la acțiunile formației pregătite de Victor Pițurcă, Iorgulescu a rămas impresionat și de doi jucători care au avut prestații excelente la echipele de club în ultima vreme atât în campionat cât și în cupele europene.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Atât Mutu, cât și Sânmărtean, au jucat foarte bine în ultima perioadă, au marcat goluri și și-au ajutat echipele să câștige. Eu cred că și-au demonstrat încă odată valoarea și pot fi o soluție pentru echipa națională. Sunt amândoi foarte tehnici, am văzut că în ultimele meciuri au fost printre cei mai buni de pe teren și au făcut diferența. Doar că totul depinde de selecționer. El își asumă convocările dar și rezultatele. Eu, cel puțin, i-aș selecționa pe cei doi pentru aceste preliminarii", a spus Iorgulescu.
Acesta a vorbit și despre numărul semnificativ de antrenori schimbați după doar câteva etape. Președintele LPF este de părere că atât patronii cât și tehnicienii sunt de vină pentru aceste demisii premature.
"Nu poți să îți faci o părere despre antrenor după câteva meciuri. Din păcate în România patronii în continuare nu au răbdare și nu așteaptă să vadă evoluția echipei. Chiar și în aceste condiții și antrenorii au o mare parte din vină, pentru că nu își întocmesc contracte serioase care să cuprindă clauze bine definite care să le asigure prezența pe banca tehnică pentru o mai lungă perioadă de timp sau cel puțin până când apar și rezultatele. Se discuta despre o asociație, un sindicat al antrenorilor care să le apere drepturile dar deocamdată nu s-a făcut nimic. Să vedem poate se va ajunge la inființarea unei astfel de organizații care să îi ajute. Cât despre antrenorii care aleg să își dea demisia, cei care nu suportă presiunea înseamnă că au o problemă."
Gino Iorgulescu a comentat și posibilitatea plecării lui Cristi Tănase la echipa antrenată de Cosmin Olăroiu. "Cred că Oli are suficienți jucători străini de valoare în lot la Al Ahli și nu cred că mai are loc pentru încă un extracomunitar. Am vorbit în ultima perioadă cu el dar nu am auzit nimic, nu a zis nimic despre plecarea mijlocașului stelist acolo."
Etichete: romania , nationala , piturca , sanmartean , mutu , gino iorgulescu , iorgulescu despre mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...