Ganea, atac la Daum şi la colaboratorii săi: "Sunt câţiva care s-au aciuat cu nişte impresari şi îşi "trag" şi ei!"
18.08.2017, 21:00Ionel Ganea a declanşat o nouă serie de atacuri dure la adresa actualei conduceri a FRF şi a selecţionerului Christoph Daum. Fostul mare internaţional îl acuză pe selecţioner că nu se ocupă în mod direct de selecţie, fiind influenţat de oameni din jurul său, care ar avea anumite interese.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ganea a comentat în acelaşi registru şi neconvocarea lui Denis Alibec, printr-o paralelă cu Andrei Ivan, jucător care în opinia fostului atacant al naţionalei nu poate fi comparat cu vârful de la FCSB.
"Eu nu cred că face el (n.r. Daum) selecţia. Hai să facem o comparaţie. Ivan a dat un gol pe an sau două la Craiova. Bine, a dat şase goluri... Nu-l comparăm cu Alibec, nu? Aici e vorba şi de un interes personal. Interesul naţional, din ce am văzut, din ce am citit... sunt câţiva care s-au aciuat cu nişte impresari şi îşi "trag" şi ei! Daum nu face el de capul lui.
Vochin face selecţia la echipa naţională şi cu Badea (n.r. Ionuţ Badea). Face el, care nu a antrenat un meci în cupele europene. Oameni buni, le sărea lumea în cap. Ce rezultate a avut Badea ca antrenor? Nu contează câte limbi străine vorbeşte... Dacă el ştie, de ce avem rezultatele astea la echipa naţională. Că l-aţi lăsat pe ăla să facă ce vrea la naţională. El nu a fost nici ca antrenor, nici ca jucător recunoscut. Ce rezultate a avut ca fotbalist? [...] La noi vin toate sărăciile... Au fost angajaţi că nu îl înghiţeau pe Mircea Sandu sau că nu ştiu ce. Dar ce a făcut Sandu nu va mai face nimeni. Nu o să facă nimeni nimic. Ei dau un copy-paste şi întreabă pe cineva cum să facă un campionat. Nimeni nu spune stop, să fie jucătorii plătiţi lună de lună, să aibă contracte de muncă, să intre în normalitate", a declarat Ionel Ganea în ProSport.
Din informaţiile Digi Sport, viitorul lui Daum pe banca naţionalei este pecetluit. Există posibilitatea ca selecţionerul să fie schimbat după dubla cu Armenia şi Muntenegru, iar în pole-position pentru a-i lua locul este antrenorul lui Dinamo, Cosmin Contra.
România păstrează doar şanse teoretice să mai ajungă la Mondialul din Rusia. Tricolorii vor întâlni atât Muntenegru, cât şi Danemarca, formaţiile aflate în lupta pentru un loc de baraj, în deplasare.
Clasament grupa E
1. Polonia 6 5 1 0 15-7 16
2. Muntenegru 6 3 1 2 14-7 10
3. Danemarca 6 3 1 2 10-6 10
4. ROMÂNIA 6 1 3 2 7-7 6
5. Armenia 6 2 0 4 7-14 6
6. Kazahstan 6 0 2 4 4-16 2
Etichete: daum , daum ganea , ganea burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...