FOTO Marica zâmbește iar! E optimist în privința recuperării
13.02.2013, 12:33Ciprian Marica, atacantul echipei naționale a României, se simte din ce în ce mai bine după operația pe care a suferit-o la meniscul lateral al genunchiului drept.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Internaționalul român, care a suferit accidentarea la un antrenament de-al lui Schalke, la 30 ianuarie 2013, este bucuros că recuperarea decurge bine și că, astfel, șansele ca el să-și revină până la crucialele partide ale naționalei cu Ungaria (22 martie) și cu Olanda (26 martie), ambele în deplasare, devin tot mai mari.
“Salut, prieteni! Recuperarea decurge bine și asta nu poate decât să mă bucure. Cărțile, filmele și televizorul îmi sunt cei mai buni prieteni în această perioadă“, a postat Marica pe un site de socializare.
Fotbalistul a profitat de ocazie și și-a exprimat și-un regret legat de ce se întâmplă prin țară în aceste zile.
“La televizor cred că voi renunța pentru că a ajuns să mă deprime când văd ceea ce se întâmplă prin țară. Pușcărie, pușcărie, pușcărie.... întrebarea mai este doar câți ani cu suspendare sau cu executare... foarte trist“, a mai scris Marica.
Jucătorul celor de la Schalke petrece ore bune în fiecare zi în sala de forță și mai are nevoie de timp până când va putea ieși iar la antrenamentele cu mingea.
Etichete: ciprian marica , marica , marica schalke , marica recuperare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...