Exclusiv Florin Prunea, avertisment pentru Edi Iordănescu: "Să nu forțăm lucrurile! Începe să semene cu Burleanu și Stoichiță"
articol scris de Digi Sport26.01.2022, 23:41
Florin Prunea (53 de ani) l-a atacat în termeni duri pe Răzvan Burleanu, despre care spune că a avut pic de respect față de Laszlo Boloni, cu care a negociat preluarea echipei naționale.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul internațional e recunoscut ca un aprig contestatar al celor de la FRF, pe care îi consideră lipsiți de calități pentru a ocupa funcțiile respective.
Florin Prunea, nemilos cu șefii Federației
Florin Prunea nu a avut milă de nimeni, nici de Edi Iordănescu, pe care chiar dacă l-a lăudat, a ținut să-l avertizeze cu privire la comportamentul pe care urmează să-l aibă. Fostul portar e de părere că cei de la FRF țin foarte mult la imagine, dar nu procedează corect, dând exemplul negocierilor cu Laszlo Boloni.
"Dacă mai avea cineva vreo urmă de îndoială, cred că acum avem dovada clară că avem un președinte la FRF care e nebun după imaginea lui. Am văzut astăzi o conferință de presă a unui fotbalist cum țara asta nu cred că a avut. Mă uitam la nea Loți, primul care a ajuns la 100 de jocuri pentru naționașă, și să-l tratezi așa.
Mă uitam la Stoichiță când l-a așteptat la aeroport, cu balonzaidul ăla pe el, nu se poate așa ceva. O lipsă de respect după ce a venit Loți la București. Trebuia să-l aștepte Burleanu la aeroport. L-ați auzit pe Neluțu Varga când zicea că nu a plecat de lângă Petrescu până nu a semnat. E bolnav Burleanu după imagine.
"Edi Iordănescu începe să semene cu cei de la FRF"
Am cunoscut trei președinți ai Federației. Ați auzit vreodată ca ei să stea după un antrenor 20 de zile? Când ei erau la Federație, luau deciziile imediat. Ce diferență mare față de acum 8 ani când zâmbea. Era un tânăr care s-a trezit într-un loc în care nu-și închipuia în viața lui să ajungă acolo. Era încrâncenat, îmbătrânit.
Nu a avut legătura partea financiară. El și-a rezolvat partea asta. Cum e el, Petrescu, Hagi, dar de oamenii ăștia nu te apropii. Am o părere foarte bună despre Edi, dar când l-am văzut aseară în imaginile alea cu manechinul. Să nu forțăm lucrurile! Începe să semene cu ei din prima zi. Și cu Burleanu, și cu Stoichiță", a spus Florin Prunea, la Digi Sport Special.
Boloni spune că în toată cariera sa nu a întâlnit tratative lipsite de logică, aşa cum au fost cele cu FRF
La aproape o lună distanţă de starul discuţiilor cu Boloni, Iordănescu jr. şi Mutu, Federaţia Română de Fotbal l-a instalat pe Edi Iordănescu antrenor al naţionalei României.
Este prima dată când Boloni oferă detalii şi explică motivul picării tratativelor cu Federaţia.
"În cariera mea de antrenor şi jucător am semnat multe contracte. Am stat de vorbă cu mulţi oameni care aparţineau elitei fotbalului european, dar niciodată nu m-am izbit de atâtea probleme. Pentru mine, ilogice. Atâtea probleme care poate pentru dumneavoastră erau minore. Eu aşa simţeam, că aceste mici probleme care se adăugau mă deranjau atât de mult încât simţeam că va fi greu să dau totul.
Dacă Boloni vine acasă, Boloni trebuie să reuşească. Ca să reuşeşti, trebuie să dai 150% din timp. Eu aşa cred, că lipsa acestei logici, pur şi simplu, mă împiedica să fac pasul înainte. Atunci au început negocierile. Eu nu am semnat niciodată un contract la care să nu cunosc data sfârşitului", a declarat Boloni.
Etichete: frf , echipa nationala , florin prunea , laszlo boloni , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...