Florin Manea a spus lucrurilor pe nume, după ce Edi Iordănescu l-a schimbat pe Radu Drăgușin la pauză
articol scris de Digi Sport28.03.2024, 12:44
Echipa națională a României a pierdut în fața Columbiei, scor 2-3, într-un meci amical disputat pe stadionul ”Metropolitano” din Madrid.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La pauză, selecționerul României, Edi Iordănescu (45 de ani), a luat o decizie surprinzătoare. Concret, tehnicianul a decis să-l scoată de pe teren pe Radu Drăgușin (22 de ani), fotbalistul care evoluează la cel mai înalt nivel în acest moment (la Tottenham), și să-l introducă în locul său pe Ionuț Nedelcearu (27 de ani).
Florin Manea despre schimbarea de la pauza meciului România - Columbia: ”Drăgușin nu a făcut un meci Wow”
La flash-interviul de după partidă, Edi Iordănescu a dezvăluit că a decis să-l schimbe pe Radu Drăgușin, deoarece a observat că fundașul central al lui Tottenham are probleme de ordin muscular din cauza faptului că nu a evoluat foarte multe minute pe gazon în ultimele două luni.
Florin Manea, impresarul fundaşului, a dezvăluit că jucătorul lui Tottenham a fost cel care a cerut schimbarea.
”A și simțit ceva la picior, de aia a ieșit. A simțit o înțepătură la mușchi și a preferat să spună și să iasă de pe teren. Nu mi s-a părut că a greșit la niciun gol. Probabil pe fondul de oboseală a avut niște probleme la unele atacuri ale Columbiei.
A jucat tot meciul cu Irlanda de Nord și e presiunea asta mare care apasă pe el. Da, nu a făcut un meci wow, dar nu cred că el e vinovatul principal pentru înfrângere. La un moment dat i-a spus lui Edi că are dureri și l-a schimbat”, a declarat Florin Manea, conform Fanatik.
- Radu Drăguşin a fost titular în ambele partide amicale ale României, din această lună. După ce în meciul cu Irlanda de Nord a fost integralist, fundaşul a fost schimbat la pauză în duelul cu Columbia, în locul său fiind trimis în teren Ionuţ Nedelcearu.
Edi Iordănescu: ”L-am schimbat pe Drăgușin la pauză pentru că s-a simțit puțin încărcat”
”Radu Dragusin are nevoie să devină certitudine. L-am schimbat la pauză pentru că s-a simțit puțin încărcat, așa e când nu joci”, a spus Iordănescu la finalul meciului România - Columbia.
De când a ajuns la Tottenham (la mijlocul lunii ianuarie), Radu Drăgușin a evoluat în 5 partide pentru formația din Premier League (139 de minute). În schimb, la echipa națională, Drăgușin a fost titular în ambele partide de pregătire ale ”tricolorilor” din această pauză competițională.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
Etichete: romania , columbia , florin manea , romania columbia , radu dragusin schimbat la pauza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...