Fără selecționer străin la națională! "Au fost în ultimii ani la cluburi și nu au adus prea multe plusuri"
24.06.2016, 20:01Echipa națională a României și Federația Română de Fotbal au primit lovituri din toate părțile, după eliminarea de la Campionatul European, suferită în urma unei înfrângeri cu Albania (0-1), în meciul decisiv.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
De la jucători până la conducători, nimeni nu a fost menajat, iar atacurile au venit și din partea lui Gheorghe Hagi, cel mai bun fotbalist român din toate timpurile. Foarte puțini îi apără pe tricolori, iar printre ei se numără un fost coleg al "Regelui" din "Generația de Aur", Ionuț Lupescu, actualmente ofițer tehnic la UEFA.
"Impresia a fost bună la început, apoi mai puțin bună. Pe undeva, era previzibil, având în vedere că noi, românii, ne descurcăm destul de greu când e vorba de meciuri jucate la 3 zile. Am jucat bine cu Franța, care ne-a învins cu un gol marcat în ultimul minut, altfel poate altul era rezultatul. S-a văzut că evoluția lor a scăzut cu fiecare meci. A venit și meciul cu Albania și nimeni nu a fost fericit că am pierdut acest meci", a declarat Ionuț Lupescu, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
"Singurul lucru pe care poate nu l-au gestionat foarte bine cei de la Federație este că ar trebui să fim alături de foștii internaționali și mă refer aici nu doar la cei din generația mea, ci și la cei din 1984 sau cei din generația tatălui meu, care mai trăiesc. E păcat că nu sunt alături pe stadion, unde joacă echipa națională. Probabil același sentiment îl au și ceilalți față de cei din Federație. Mai mult nu știu, sunt puțin rupt de ce se întâmplă în acest moment în fotbalul românesc", a adăugat fostul mijlocaș al lui Dinamo și al naționalei României.
Ofițerul tehnic din cadrul UEFA a abordat și tema viitorului antrenor de pe banca primei reprezentative. Legat de posibilitatea aducerii unui selecționer străin pentru naționala României, Ionuț Lupescu a spus: "România cred că încă nu e pregătită de un antrenor străin. Au fost aduși și mulți antrenori străini în ultimii ani la nivel de cluburi, care nu au adus prea multe plusuri. Unii au adus, dar cei mai mulți nu. În primul rând, cei de la Federație trebuie să știe ce vor, să vadă ce jucători avem și să ia un selecționer în funcție de asta. Avem antrenori tineri buni, chiar foarte buni, cu experiență la echipele de club, dar meseria de selecționer e altceva, ești mai degrabă un scouter, trebuie să urmărești jucătorii și să îi alegi pe cei pe care îi consideri cei mai potriviți".
"Am aproape 12 ani de administrație sportivă. Echipa națională însemnă 25-30% din muncă. La noi se consideră că, dacă te califici, înseamnă că ai o administrație foarte bună, iar dacă nu, atunci e foarte proastă. Încă nu suntem pregătiți să facem această diferență. Până la urmă, e o Federație condusă de o Adunare Generală, oameni din fotbal. Administrarea echipei naționale e un alt lucru, să le compari între ele e greu", a încheiat Ionuț Lupescu.
Fostul mijlocaș a fost contrazis, însă, de Marcel Pușcaș, vicepreședinte al Comisiei Tehnice din cadrul Federației, care a precizat că la fiecare meci al naționalei sunt alocate câte 400 de bilete destinate foștilor jucători ai primei reprezentative și tot ce trebuie să facă aceștia este să le ridice și să se prezinte la partide.
"Nu este adevărat că nu apreciem foștii jucători ai naționalei. La fiecare meci sunt 400 de bilete disponibile pentru foștii internaționali. Dacă nu se duc să și le ia, eu ce să le fac? Prima condiție să fie susținuți e să se prezinte. Au șampanie acolo, trebuie doar să vină", a spus Marcel Pușcaș.
74 de meciuri și 6 goluri are Ionuț Lupescu în echipa națională a României.
Etichete: romania nationala , ionut lupescu , romania frf , romania selectioner , lupescu romania , lupescu romania nationala , lupescu romania uefa , lupescu romania frf , hagi atac nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...