"Eu nu aş spune Generaţia de Aur". Ilie Dumitrescu a găsit o nouă denumire pentru naționala care a scris istorie
articol scris de Digi Sport29.02.2024, 14:26
Pe data de 18 mai 2024, de la ora 20:30, pe Arena Națională, va avea loc un eveniment cu totul și cu totul special.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ilie Dumitrescu: "Eu aş spune 'Generaţia de neuitat'"
Miercuri, 28 februarie, a fost lansat filmul "Hai, România - Povestea Generaţiei de Aur". La eveniment a fost prezent și Ilie Dumitrescu, unul dintre protagoniștii perioadei de istorie a "Tricolorilor".
Specialistul Digi Sport a oferit și câteva declarații și a spus că, din punctul său de vedere, "Generația de Aur" ar fi trebuit să se numească altfel.
"Chiar dacă nu am reuşit să câştigăm o medalie, chiar dacă nu am reuşit să câştigăm un titlu, cred că suntem până acum generaţia de neuitat la nivel de fotbal, la nivel de echipă naţională. Eu nu aş spune 'Generaţia de aur', aş spune 'Generaţia de neuitat'.
Ceea ce s-a creat atunci la Campionatul Mondial din 1994 a fost ceva de neuitat, de vis, a fost ceva special pentru noi. Să vezi a doua Revoluţie după meciurile noastre a însemnat foarte mult pentru noi.
Nu mi-am propus obiectivul ăsta să devin vedetă de film, dar în schimb sunt foarte fericit că acest documentar a ieşit. Vorbim despre o poveste frumoasă a generaţiei noastre, retrăim momentele speciale din Statele Unite.
În acest documentar avem cei mai importanţi antrenori din fotbalul românesc, începând cu Emeric Ienei, Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu, vorbim despre persoane care au făcut istorie. Vorbim despre un proiect în care eu m-am implicat de la început şi am reuşit să adun un număr important de jucători implicaţi în ceea ce au însemnat evenimentele de la acea vreme", a spus Ilie Dumitrescu.
Lotul României pentru meciul de retragere
Portari: Florin Prunea, Bogdan Stelea
Fundași: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeș, Gheorghe Mihali, Răzvan Prodan (fiul lui Didi Prodan)
Mijlocași: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu
Atacanți: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie
Antrenori: Anghel Iordănescu, Gabi Balint
Etichete: romania , echipa nationala , ilie dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...