Englezii au văzut evoluțiile lui Radu Drăgușin din meciurile cu Lituania și Kosovo și au reacționat
articol scris de Digi Sport10.09.2024, 20:36
România a obținut două victorii cu Kosovo (3-0, în deplasare) și Lituania (3-1, pe teren propriu) în primele două meciuri de la actuala ediție a Nations League.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
În ambele partide, selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) a decis să mizeze în centrul defensivei pe stoperul Radu Drăgușin (22 de ani / Tottenham), iar fundașul central nu a dezamăgit.
În urma celor două evoluții bune pe care Drăgușin le-a avut pentru prima reprezentativă, presa din Anglia a reacționat și a spus ce se va întâmpla cu fotbalistul român în acest sezon.
Spurs Web: ”Românul va avea o mulțime de minute la Tottenham”
Jurnaliștii englezi de la Spurs Web (publicație ”de casă” a lui Tottenham) sunt de părere că cele două partide bifate de Radu Drăgușin la echipa națională vor fi de bun augur pentru nivelul pe care ”Tricolorul” va trebui să-l atingă la formația londoneză în perioada următoare.
De asemenea, sursa citată anterior scrie că Drăgușin va primi mai mult credit in partea lui Ange Postecoglou (59 de ani0 la Tottenham în acest sezon, odată ce londonezii vor începe și sezonul european (sunt angrenați în Europa League).
"Minutele din pauza internațională vor face mult bine pentru jucători precum Drăgușin, care încă își caută forma fizică maximă la începutul acestui nou sezon.
Românul va avea o mulțime de minute odată cu începerea Cupei (n.r. Angliei) și Europa League", au scris jurnaliștii britanici de la Spurs Web.
Până acum, în acest sezon, Drăgușin a evoluat într-o singură partidă oficială pentru Tottenham în eșecul 1-2 în fața lui Newcastle.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Drăgușin, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2030 mai are românul contract cu Tottenham
- 9 meciuri a jucat Drăgușin pentru formația londoneză în sezonul trecut
Clasamentul României din Liga Națiunilor (Grupa 2 din Liga C)
VIDEO Rezumat România - Lituania, scor 3-1
Etichete: tottenham , echipa nationala , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tragedie aviatică în Coreea de Sud. Un avion cu 181 de oameni la bord, pasageri și membri ai...