Elvețienii i-au dedicat un material lui Edi Iordănescu: ”Îi calcă pe urme tatălui său!”
articol scris de Digi Sport21.11.2023, 16:36
Edi Iordănescu (45 de ani) a reușit să califice echipa națională a României la EURO 2024, al șaselea Campionat European din istoria ”Tricolorilor”.
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
- România - Elveția se joacă în această seară, de la 21:45, și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store). De la 01:15, partida va fi transmisă în premieră pe Digi Sport 1.
Presa din Elveția: ”Edi Iordănescu îi calcă pe urme tatălui său!”
Jurnaliștii elvețieni de la Blick i-au dedicat un material lui Edi Iordănescu, înaintea partidei de pe Arena Națională, care se va desfășura în fața a 50 de mii de spectatori.
”România revine pe marea scenă a fotbalului, după opt ani, la Campionatul European din Germania. Selecționerul Edi Iordănescu îi calcă pe urme tatălui său”, și-au început articolul jurnaliștii din Elveția.
Aceștia au vorbit despre responsabilitatea care stă pe umerii selecționerului României, care, după calificarea la EURO 2024, va încerca să îi conducă pe ”Tricolori” spre victorie în Grupa I, mai ales că acesta se află sub presiunea performanțelor reușite chiar de tatăl său, Anghel Iordănescu.
”Iordănescu este un nume mare în fotbalul românesc. Tatăl lui Edi, Anghel Iordănescu, este unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-a avut FRF. În 1986, a antrenat-o pe Steaua în victoria din Supercupa Europei, iar, în 2015, era ultimul care o conducea pe România spre ultimul turneu final.
’Este un moment important pentru familia noastră și suntem foarte mândri, dar acum concentrarea este la meci’, a spus Edi Iordănescu.
Din perspectiva românilor, treaba nu s-a încheiat încă. Marți seară, România se va duela pentru câștigarea grupei cu echipa națională a Elveției pe Arena Națională, în fața a 50 de mii de oameni. Antrenorul român are amintiri frumoase din meciul tur, când românii au marcat de două ori chiar înainte de finalul partidei și au obținut un punct.
În timp ce echipa pregătită de Yakin a câștigat doar un meci după acel moment, România a continuat și s-a calificat. Un succes important pentru naționala care a fost cândva una măreață și mândră, dar care, în ultimii ani, a suferit mult.
România a luat parte ultima dată la o Cupă Mondială în 1998. Antrenorul de atunci: Anghel Iordănescu. Acum, fiul său trebuie să o conducă pe România către noi orizonturi: ’După toți acești ani în care ne-am chinuit, ne-am întors în elita fotbalului european’, a spus fericit Edi Iordănescu”, au scris elvețienii de la Blick.
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Clasamentul Grupei I din preliminariile EURO 2024
Clasamentul Grupei I / Foto: Flashscore
Etichete: romania , elvetia , edi iordanescu , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Teama de banane a unui ministru al guvernului suedez a devenit subiect de discuție la nivel...