Egervari: “Golul doi ne-a demoralizat. Jucătorii au fost marcați de atmosferă“
07.09.2013, 01:13Selecţionerul Ungariei, Sandor Egervari, a declarat, vineri seară, că naţionala României a meritat victoria în meciul de pe Arena Naţională, scor 3-0 (DETALII AICI), în preliminariile Cupei Mondiale din 2014, subliniind că a fost surprins de jocul slab al echipei sale.
“Nu am reuşit să ne atingem obiectivul propus, în primul rând din cauza unui gol primit chiar la începutul partidei. Victoria României a fost meritată şi felicit naţionala României.
România a jucat mult mai bine la Bucureşti faţă de Budapesta, a jucat neaşteptat de bine, iar noi mai slab decât în tur. E prematur să fac o evaluare acum. În echipa noastră sunt câţtiva jucători care nu au evoluat într-o astfel de atmosferă şi asta s-a văzut“, a spus Egervari.
Antrenorul maghiarilor consideră extrem de grav rezultatul final și spune care a fost momentul psihologic al încleștării de pe Arena Națională.
“Al doilea gol ne-a demoralizat. Rezultatul este grav, dar nu am fost atât de surprins de jocul României, cât de al echipei mele. Îmi pare rău pentru suferinţa suporterilor care au venit la Bucureşti sau au rămas acasă.
Din păcate, am întâlnit o echipă puternică şi sper să ne revaşăm în meciul următor. Şansele noastre sunt mici ca să ocupăm locul doi şi avem nevoie de nişte rezultate excepţionale“ a conchis Egervari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Următorul meci al naţionalei României va avea loc, marţi, de la ora 21.00, tot pe Arena Naţională, în compania selecţionatei Turciei.
Etichete: romania ungaria 3-0 , sandor egervari , egervari ungaria , reactii egervari romania ungaria 3-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...