Video Efectul discursurilor motivaţionale ale lui Ionuţ Radu: "Mă apuc de box"
12.10.2018, 23:16România U21 - Ţara Galilor U21 2-0. George Puşcaş e pus pe glume după victoria naţionalei de tineret a României, 2-0 contra selecţionatei similare a Ţării Galilor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Atacantul lui Palermo s-a amuzat pe seama discursurilor motivaţionale de dinaintea meciurilor ale căpitanului României Under 21, portarul Ionuţ Radu.
"Vă zic eu. Dacă mai spune două declaraţii din alea în vestiar mă apuc de box, nu mai joc fotbal, pentru că mă motivează atât de mult încât probabil că o să am numai cartonaşe roşii, nu o să mai joc fotbal", a declarat Puşcaş.
George Puşcaş şi Ionuţ Radu sunt prieteni încă din perioada în care se aflau împreună la tineretul Interului.
Puşcaş (22 de ani) a fost cumpărat de Palermo de la Inter chiar în vară, pentru trei milioane de euro.
Ionuţ Radu (21 de ani) a fost vândut şi el de Inter în vară, la Genoa, în schimbul a nouă milioane de euro.
România mai are nevoie de un singur punct în ultimul meci din preliminarii, marţi, contra Liechtensteinului, pentru a se califica la Europeanul de anul viitor, din Italia şi San Marino.
Etichete: romania tineret , george puscas , ionut radu , romania tara galilor tineret
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...