Video Exclusiv Edi Iordănescu, atacat fără milă: "Să-i dea salariul lui Anghel Iordănescu. E vrăjeală clauza aia, să fim corecți"
articol scris de Digi Sport11.06.2022, 11:10
Edi Iordănescu (43 de ani) a fost aspru criticat înainte de meciul pe care România îl va juca astăzi, de la 21:45, contra Finlandei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Costel Pană, fost jucător și antrenor în Liga 1, a avut cuvinte dure la adresa selecționerului, pe care l-a acuzat că a ajuns pe banca României "pe alte criterii".
Edi Iordănescu, atacat dur de Costel Pană
"A ajuns la echipa națională pe alte criterii, nu pe cele normale. Asta e părerea mea. FRF trebuie în mod normal să-i plătească salariu acum lui Anghel Iordănescu, nu lui Edi Iordănescu. El a spus că nu a venit la națională să-și strice cariera. Care carieră?
El a câștigat un campionat la CFR Cluj, acolo unde a avut o echipă formată de alții. Nu am nimic cu el, dar eu care am jucat 13 ani în Liga 1 și sunt antrenor de 20 de ani nu am nicio șansă să prind contract în Liga 2. Pentru că nu am loc de ei. Sunt antrenori care au primit zeci de șanse.
El crede că are o carieră în spate, dar nu are. A afirmat că dacă ar fi vrut rezultate imediat făcea altă selecție. Înseamnă că știe că nu o să fie dat afară. De ce a mai pus clauza aia atunci? Asta e vrăjeală. Haideți să fim și noi corecți", a spus Costel Pană la DigiSport Matinal.
Iordănescu are în contract o clauză conform căreia în cazul în care termină pe locul 4 în grupa de Nations League, atunci FRF îi poate rezilia contractul unilateral. De asemenea, nici locul 3 nu-l scapă pe selecționer, însă în acest caz ar putea există o discuție și o evaluare a parcursului înainte de o posibilă reziliere.
La această clauză a făcut referire și Costel Pană, care spune că nu crede în veridicitatea ei.
Edi Iordănescu, cel mai slab debut al unui selecționer pe banca naționalei României în cei 100 de ani de istorie
Deznodământul jocului de la Zenica, 0-1, l-a trimis pe Iordănescu jr direct în istoria echipei naționale a României. Actualul selecționer a ”reușit” o contraperformanță unică în cei 100 de ani de când ”tricolorii” joacă meciuri la nivel internațional, de la Teofil Morariu, primul tehnician al României, încoace.
De-a lungul anilor, România a mai traversat perioade ”negre”, însă niciodată nu s-a întâmplat ca un selecționer să nu înregistreze nicio victorie în primele sale patru partide la echipa națională. Desigur, actualii ”tricolori” poartă de asemenea o vină, poate cea mai mare, în ”seceta” de rezultate, însă Edi Iordănescu va rămâne în istoria României cu acest record negativ.
- 39 de selecționeri, inclusiv interimarii și cei care nu au condus propriu-zis naționala în niciun meci. Unii, precum Constantin Rădulescu, Gheorghe Popescu, Emerich Ienei, Anghel Iordănescu sau Victor Pițurcă, au pregătit România în două sau mai multe mandate.
Rezultatele lui Edi Iordănescu pe banca naționalei:
- România - Grecia 0-1
- Israel - România 2-2
- Muntenegru - România 2-0
- Bosnia - România 1-0
Până înaintea jocului cu Bosnia și Herțegovina, Edi Iordănescu era la egalitate cu legendarul Ștefan Kovacs, care, la rândul său, și-a început mandatul la cârma ”tricolorilor” în 1976 cu două eșecuri și un rezultat de egalitate, însă în al patrulea meci al dublului campion al Europei cu Ajax, România a învins Turcia cu 4-0.
- În iunie 1922, a avut loc primul meci internațional al României, 2-1 cu Iugoslavia.
- 48 este locul ocupat de România în clasamentul FIFA în acest moment. 57 este cea mai slabă clasare din istorie (februarie 2011, septembrie 2012), iar 3 este poziția cea mai înaltă atinsă de ”tricolori” (septembrie 1997).
Etichete: romania , echipa nationala , edi iordanescu , anghel iordanescu , costel pană
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...