Edi Iordănescu are ”convingerea și încrederea” că România va merge la EURO 2024, cu o singură condiție
articol scris de Digi Sport19.11.2022, 20:10
Naționala de fotbal a României va întâlni reprezentativa similară a Moldovei, duminică, 20 noiembrie, de la ora 20:30, la Chișinău, în ultima partidă de verificare a anului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- Partida va fi transmisă în format Live Text pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Edi Iordănescu este sigur că România se va califica la EURO 2024: ”Este încrederea mea, speranța mea”
Înaintea partidei cu Moldova, selecționerul României, Edi Iordănescu, a transmis tuturor jucătorilor un mesaj de încredere în privința calificării la Campionatul European din 2024.
Acesta este sigur că ”tricolorii” se pot califica la turneul final din Franța, însă pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să lucreze intens asupra unui aspect.
Edi Iordănescu consideră că cel mai important lucru pe care îl are de remediat în vestiarul naționale este unitatea și încrederea în propriile forțe.
Mai exact, tehnicianul vrea să elimine discrepanțele uriașe dintre reprize, pe care România le-a arătat chiar și în duelul cu Slovenia: după o primă repriză execrabilă, o a doua repriză foarte bună.
Pentru ca echipa să devină mai eficientă este nevoie de o mai bună coeziune la nivelul vestiarului, transpusă apoi și la nivelul gazonului, pentru o mai bună încredere și exprimare.
Edi Iordănescu: ”Sunt sigur că vom fi la EURO 2024. Este convingerea mea”
”Eu am venit pentru un rezultat bun, un test util. Este foarte important pentru noi să închidem anul cu un rezultat pozitiv. Este foarte important ca atunci când ne reunim în martie să ne inspirăm din acest ultim joc. Vrem să uniformizăm reprizele. Da, este adevărat că nu legăm reprize bune. Ne împărțim reprize și momente din reprize.
Dacă fac echipa să lucreze mai mult împreună, să interpreteze mult mai coerent momentele jocului, cu siguranță că ne vom ridica nivelul și vom fi la european. Este marea provocare să ridicăm puterea de luptă a grupului, să-i facem să lucreze împreună.
Am convingere foarte mare că ne vom califica. Dacă continuăm lucrurile pe care noi le facem și nu sunt vizibile, și e normal să nu fie vizibile, vom începe să fim și eficienți. De ce spun asta? Dumneavoastră analizați jocul și rezultatul, dar nu vedeți restul zilei.
Simt preocuparea grupului de a se aduna mai mult, de a funcționa mai mult împreună, de a-și însuși mesajele noastre, un grad mai mare de asimilare. Automat îi angrenează și pe cei tineri, debutanți. Văd o altă convingere de a lupta și văd încredere că avem șansa noastră. Dacă ne vom îmbunătăți toate momentele jocului și vom avea alt curaj, sunt sigur că vom fi la EURO. Este convingerea mea.
Este încrederea mea, speranța mea. Eu sunt sigur că împreună putem duce echipa națională la EURO. Avem nevoie și de puțină șansă, șansa de a avea jucători sănătoși și capacitatea lor de a se lupta pentru a se impune la club”, a declarat Edi Iordănescu, sâmbătă, la conferința de presă premergătoare duelului cu Moldova.
Programul României la preliminariile pentru EURO 2024
În calificările pentru Euro 2024, care vor debuta în luna martie a anului viitor, România face parte din Grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.
25 martie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Elveția
- ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo
28 martie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
- ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
- ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
- ora 19:00 | Andorra – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
- ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
- ora 19:00 | Elveția – Belarus
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
- ora 19:00 | Belarus – Andorra
- ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
- ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Etichete: franta , edi iordanescu , moldova , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...