Edi Iordănescu a numit cei mai importanți jucători din tabăra Ucrainei, înaintea debutului la EURO 2024
articol scris de Digi Sport16.06.2024, 19:37
România o va înfrunta luni, de la ora 16:00, pe Ucraina, la EURO 2024.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul va avea loc luni, 17 iunie, de la ora 16:00, la Munchen și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.
Edi Iordănescu i-a scos în evidență pe Artem Dovbyk, Mykhaylo Mudryk și Oleksandr Zinchenko înainte de România - Ucraina
După ce Serghei Rebrov, selecționerul Ucrainei, a transmis că, în opinia sa, Nicolae Stanciu este cel mai periculos jucător din tabăra ”Tricolorilor”, a venit rândul lui Edi Iordănescu (46 ani) să răspundă la aceeași întrebare.
Selecționerul României a transmis că cei mai importanți jucători ai primei adversare de la EURO 2024 sunt Artem Dovbyk (26 ani), golgheterul La Liga din sezonul 2023/2024, Mykhaylo Mudryk (23 ani), fotbalist transferat de Chelsea pentru 70 de milioane de euro, și Oleksandr Zinchenko (27 ani), starul lui Arsenal.
”Raportat la echipa lor, ei au un soi de avantaj. Ucraina este la al patrulea turneu final consecutiv. Sunt 15-16 jucători care au experiență la un turneu final. Ucraina are foarte multă valoare.
Sunt jucători obișnuiți cu miza și presiunea. Asta oferă un avantaj emoțional Ucrainei. Și noi am încercat să ne pregătim foarte bine acest moment. Respectăm nivelul valoric al jucătorilor.
Nu e unul singur, sunt mai mulți. Am încercat să găsim răspunsurile pozitive. Trebuie să te impui. La ei ai golgheterul din La Liga sau jucători din Premier League pentru care s-a investit.”, a declarat Edi Iordănescu, în cadrul conferinței de presă.
Lotul României pentru EURO 2024
PORTARI
1. Florin NIȚĂ
12. Horațiu MOLDOVAN
16. Ștefan TÂRNOVANU
FUNDAȘI
2. Andrei RAȚIU
3. Radu DRĂGUȘIN
4. Adrian RUS
5. Ionuț NEDELCEARU
11. Nicușor BANCU
15. Andrei BURCĂ
22. Vasile MOGOȘ
24. Bogdan RACOVIȚAN
MIJLOCAȘI
6. Marius MARIN
8. Alexandru CICÂLDĂU
10. Ianis HAGI
13. Valentin MIHĂILĂ
14. Darius OLARU
17. Florinel COMAN
18. Răzvan MARIN
20. Dennis MAN
21. Nicolae STANCIU
23. Deian SORESCU
26. Adrian ȘUT
ATACANȚI
7. Denis ALIBEC
9. George PUȘCAȘ
25. Daniel BÂRLIGEA
19. Denis DRĂGUȘ
Programul din grupa României la EURO 2024
- 17 iunie, ora 16:00 ROMÂNIA - Ucraina, Munchen
- 17 iunie, ora 19:00 Belgia - Slovacia, Frankfurt
- 22 iunie, ora 16:00 Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
- 22 iunie, ora 22:00 Belgia - ROMÂNIA, Koln
- 26 iunie, ora 19:00 Slovacia - ROMÂNIA, Frankfurt
- 26 iunie, ora 19:00 Belgia - Ucraina, Stuttgart
Etichete: romania , echipa nationala , edi iordanescu , romania ucraina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...