Exclusiv Dragoș Nedelcu, comparat cu Boloni: ”După un an de zile, Mirel Rădoi a înțeles că îi trebuie un controlor!”
articol scris de Digi Sport03.09.2021, 22:38
România a întrerupt o serie de 4 meciuri fără victorie cu succesul cu 2-0 pe terenul Islandei în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Iar Anghel Iordănescu a remarcat faptul că Mirel Rădoi a schimbat tactica și a folosit un mijlocaș la închidere de meserie, pe Dragoș Nedelcu.
”Este o victorie obținută după un joc bun, acceptabil. Sunt 3 puncte importante, adversarul nu a avut 5-6 jucători de bază, din cauza problemelor pe care le-au avut.
Dar noi am avut momente foarte bune de joc. După un an de zile, selecționerul a înțeles că un controlor în fața apărării gen Nedelcu îi aduce mai multă siguranță.
Anghel Iordănescu: ”Dragoș Nedelcu a adus liniște, Mirel Rădoi a fost inspirat”
Nedelcu a adus liniște în fața celor doi fundași centrali, este un bun pasator, echipa câștigă în profunzime, poate schimba inițierea construcției dintr-o parte în alta.
Nici Boloni nu avea viteză, era chiar lent, dar controla foarte bine jocul. Rădoi a fost inspirat, până acum a jucat cu Răzvan Marin și Nicolae Stanciu care făceau de toate. Acum, Nicușor a avut libertate și a jucat excelent.
Nu înțeleg de ce nu a luat 4 atacanți la un ciclu de 3 jocuri. El trebuia să aibă deja un schelet, 8-9 jucători fixați. A folosit 63 de jucători, trebuia să-i dea de gândit”, a remarcat Anghel Iordănescu, într-o intervenție la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: anghel iordanescu , mirel radoi , nicolae stanciu , dragos nedelcu , dragos nedelcu romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...