Dinu despre Piţurcă: "Un griffon căruia trebuie să-i dai bretonul de pe frunte cu grebla, ca să vezi creierul!"
29.03.2013, 13:11Cornel Dinu a vorbit despre înfrângerea naționalei în Olanda imediat după partida de la Amsterdam, 0-4, criticând maniera de joc a primei reprezentative, mai mult decât scorul prorpiu-zis. Dinu a spus că nu e de râs ce ni s-a întâmplat, pentru că e o dramă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul internaional și selecționer a continuat să dezbată jocul naționalei și într-un interviu acordat pentru adevărul.ro a pus tunurile pe Victor Pițurcă: "Situația e dramatică cu acest Pițurcă, iar vina este a celui care-l ține.", și-a început "Procurorul" rechizitoriul.
"Sunt mai mulţi oameni care-l văd atotputernic, atotştiutor, sunt nişte admiratori ai lui pentru nişte rezultate din trecut. Ne întrebăm care sunt acele rezultate, oare acel meci cu Franţa de la Campionatul European care a fost ales drept cel mai urât?", a continuat Dinu, care l-a atacat apoi frontal pe actualul selecționer.
"Nu avem ce să cerem de la Piţurcă atât cât timp el e singurul antrenor român care a participat doar la deschiderea şi la închiderea cursului de antrenori, la care participau activ Dan Petrescu, Hagi, Sabău şi mulţi alţii. Piţurcă a fost acoperit de marele creator de diplome de antrenor numit Mircea Rădulescu. Din cauza asta el nu are nicio idee, iar antrenamentele lui sunt o glumă. Mai întâi, foloseşte acel 5 contra 2 care e o tâmpenie, nu se mai face de mult. Apoi, se mai joacă o miuţă şi cel mult se mai face o schemă cu mingea trimisă de pe extremă la un atacant, fără niciun adversar în spate, nimic. Dar ce să-i ceri unui om care rupe creionul dacă i-l pui în mână?", a fost una dintre declarațiile lui Dinu, pentru sursa citată.
Dar discursul nu s-a oprit aici: "Trebuie să recunosc că el are şcoala asta de luat ochii la fraieri, este un jucător de poker excepţional, joacă bine şi la cacealma şi la carte. La fotbal joacă doar la cacealma, dacă îi iese cu execuţia unui jucător, s-a scos."
Pițurcă încasează lunar 35 000 de euro de la Federație, ca antrenor al naționalei, iar Cornel Dinu crede că suma este exagerată: "E sfidător pentru un om care are ca obiectiv calificarea la Euro 2016, unde merge toată lumea pentru că se califică jumătate din ţările de pe continent. Bine, noi am fi în stare să ne încurcăm cu Luxemburgul sau cu băieţii aceia de la Malta care mai fac două pizza între meciuri. Şi e mult pentru un om care nu merge să urmărească jucătorii. Îi trimite pe secunzii lui, nişte băieţi, săracii de ei, care n-au trecut niciodată de nivelul Ceahlăul şi Pandurii. Cu banii ăştia ar putea să-şi ia un costum."
La finalul interviului, Cornel Dinu l-a caracterizat pe antrenorul primei reprezentative: "Piţurcă e ca un câine griffon căruia trebuie să-i dai bretonul de pe frunte cu busola şi grebla pentru a vedea dacă are creier."
Cornel Dinu are 75 de selecții în echipa națională, participând la Mondialul din 1970. A jucat 454 de meciuri în Divizia A pentru Dinamo și a fost desemnat de trei ori fotbalistul român al anului, în 1970, 1972 și 1974.
Etichete: fotbal , echipa nationala , victor piturca , cornel dinu , piturca nationala , corne dinu scandal victor piturca , dinu scandal piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...