Dezvăluirea lui Denis Alibec, după România - Elveția 1-0: ”Am fost surprins, nu vreau să mint!”
articol scris de Digi Sport22.11.2023, 01:00
Echipa națională a României a învins-o cu scorul de 1-0 pe Elveția, pe Arena Națională, și a reușit să încheie preliminariile pe primul loc în Grupa I.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La finalul meciului, Denis Alibec a mărturisit că, pentru el, a fost cea mai frumoasă seară din cariera de fotbalist.
Denis Alibec: ”Am fost puțin surprins că nu am fost titular!”
Alibec a declarat că a fost surprins că nu a fost titular la meciul cu Israel, însă a ținut să îl felicite pe George Pușcaș pentru că a contribuit decisiv la calificarea României.
Atacantul României a dezvăluit ce le-a transmis Edi Iordănescu ”Tricolorilor” înainte de meciul de pe Arena Națională și a transmis că pentru el nu contează cu ce adversare se va confrunta România la turneul final.
”Una dintre cele mai frumoase seri din carieră, ne bucurăm că am terminat pe primul loc, chiar dacă mulți nu aveau încredere în noi. Am arătat că suntem o familie, că știm să luptăm împreună. Elveția avea un lot mult mai valoros, dar noi am arătat că suntem o familie și am dat totul pe teren.
Am fost puțin surprins (n.red. că nu a fost titular la meciul cu Israel), nu vreau să mint, dar important e că George a făcut un meci mare și ne-a calificat la Euro. În ultima perioadă, atacanții nu prea și-au făcut treaba, e important că am reușit să marcăm și sper să ne dea un impuls pentru EURO.
Când s-a cântat imnul, ne-am abținut să nu vărsăm lacrimi. Le mulțumim suporterilor și sperăm să fie alături de noi la EURO.
Nu contează ce grupă vom avea, contează să fim ca o familie, să dăm totul și nu se știe niciodată ce va fi acolo. Nu am o preferată, nu mă interesează cu cine jucăm.
Învățăm din nou să ne bucurăm. Ne-a spus (n.red. Edi Iordănescu) să jucăm pentru oamenii ăștia minunați, să arătăm că merităm să fim la EURO și să dăm totul pe teren, pentru că doar așa putem învinge Elveția”, a spus Denis Alibec la finalul partidei
VIDEO Rezumatul partidei România - Elveția 1-0
Clasamentul final din Grupa I
România a încheiat grupa preliminariilor pentru EURO 2024 pe prima poziție, cu 22 de puncte acumulate, în timp ce Elveția s-a clasat pe locul 2, cu 17 puncte. Israel a completat podiumnul, cu 15 puncte.
Etichete: romania , elvetia , denis alibec , reactie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...