Decizia radicală luată de Rădoi după ce s-a rugat degeaba de Ştefan Radu să revină la naţională
01.07.2020, 12:08Pe selecţionerul Mirel Rădoi îl aşteaptă un an dificil, în care obiectivul principal este calificarea la Euro 2020. Va conduce 7 sau 8 meciuri în acestă toamnă, în funcţie, desigur, de rezultatul barajului cu Islanda, din 8 octombrie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Chiar dacă nu a condus naţionala mare la niciun meci încă, asta nu înseamnă să nu a avut de lucru. A fost prezent la foarte multe partide şi împreună cu staff-ul au pregătit viitoarea echipă a României.
Refuzul lui Ştefan Radu l-a determinat pe Mirel Rădoi să nu mai apeleze la niciun fotbalist retras de la naţională
Ratarea unuia dintre obiectivele sale, readucerea la naţională a lui Ştefan Radu, l-a făcut să ia o hotărâre radicală: nu va mai apela niciodată la vreun fotbalist retras din echipa tricolorilor!
„Sunt jucători care au ieșit de pe lista lărgită. Și probabil că vor fi și fotbaliști care poate veneau la națională, dar nu o să mai vină din diferite motive. Noi am urmărit toate meciurile, avem toate antrenamentele, avem toate fișele din trecut, discuțiile cu Cosmin, cu staff-ul său.
Am ajuns la câteva concluzii și s-ar putea ca o parte dintre ei să nu mai fie. Unii au anunțat deja că se retrag, precum Bogdan Stancu și Săpunaru. Noi, după ce am avut discuția cu Ștefan Radu, care ne-a refuzat, am decis că n-o să mai apelăm la niciun alt jucător care nu vrea să vină”, a declarat Rădoi pentru GSP.ro.
Rădoi poate pleca de la naţionala României după primele două meciuri din Liga Naţionilor
Pe Mirel Rădoi n-ar fi exclus însă să-l vedem plecat şi mai repede din postul în care nu a apucat să debuteze. După cum a spus chiar el, dacă se întâmplă un dezastru în primele meciuri pe care le vom juca în Liga Naţiunilor, cu Irlanda de Nord şi cu Austria, va părăsi postul de selecţioner.
- 4 septembrie: România - Irlanda de Nord (Liga Națiunilor), 21:45
- 7 septembrie: Austria - România (Liga Națiunilor), 21:45
- 8 octombrie: Islanda - România (baraj Euro 2020)
- 11 octombrie: Norvegia - România (Liga Națiunilor), 19:00
- 14 octombrie: România - Austria (Liga Națiunilor), 21:45
- 12 noiembrie: Bulgaria sau Ungaria - România (baraj EURO 2020 - dacă învingem Islanda)
- 15 noiembrie: România - Norvegia (Liga Națiunilor), 21:45
- 18 noiembrie: Irlanda de Nord - România (Liga Națiunilor), 21:45
România face parte din Liga B, grupa 1. Câștigătoarele grupelor din Ligile B, C și D vor promova în eșalonul superior, în timp ce câștigătoarele din Liga A vor juca la turneul final al Ligii Națiunilor, programat în luna iunie a anului 2021.
Etichete: stefan radu , mirel radoi , islanda - romania , program romania liga natiunilor 2020
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...