Daum se gândeşte să facă 3 schimbări în primul 11. Cum ar putea arăta echipa cu Kazahstan
10.10.2016, 10:41România a câştigat la pas partida din deplasare cu Armenia, scor 5-0, şi are 4 puncte după primele două etape din preliminariile CM 2018. În primul meci, tricolorii au remizat, 1-1, cu Muntenegru, iar acum urmează duelul cu Kazahstan de mâine, ora 19:00. Pentru întâlnirea de marţi, selecţionerul pregăteşte mai multe schimbări în primul 11 al naţionalei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Prima modificare va fi operată în defensivă, acolo unde Latovlevici nu va mai apărea printre titulari. Steliano Filip s-a pregătit normal ieri, la primul antrenament susţinut la Astana, după ce a ratat partida cu Armenia, din cauza unei accidentări. Dacă totul va decurge ok, fotbalistul lui Dinamo va fi titularizat în banda stângă a apărării. Toşca mai este o variantă pentru acest post, însă stelistul este văzut de Daum fundaş central şi este abia a treia variantă pentru postul de fundaş stânga.
A doua schimbare la care se gândeşte selecţionerul german este în linia de 4 de la mijloc. Deşi Răzvan Marin a avut un debut excelent, cu gol şi assist în meciul cu Armenia, Daum vrea să îl titularizeze pe Bicfalvi în locul fotbalistului Viitorului. Bicfalvi este unul dintre preferaţii selecţionerului, care ar putea să mizeze pe experienţa fotbalistului lui Tom Tomsk, care, de altfel, este şi obişnuit cu terenurile sintetice, după experienţele din Rusia şi Ucraina. O decizie în acest sens nu a fost luată, însă există şanse ca Marin să fie trecut pe bancă, deşi debutul său la naţională a fost perfect.
O a treia şi ultimă schimbare gândită de Daum este în ofensivă. Bogdan Stancu, autorul unui gol din penalty cu Armenia, ar putea să-i facă loc în primul 11 lui Florin Andone. Selecţionerul ia în considerare titularizarea fotbalistului lui Deportivo, deşi acesta nu traversează cea mai bună formă, nereuşind încă să înscrie pentru noua sa formaţie.
Cum a arătat România cu Armenia: Tătăruşanu - Benzar, Săpunaru, Grigore, Latovlevici - Hoban - Popa, R. Marin, Stanciu, Chipciu - Stancu
Cum poate arăta România cu Kazahstan: Tătăruşanu - Benzar, Săpunaru, Grigore, Filip - Hoban - Popa, Bicflavi (R. Marin), Stanciu, Chipciu - Fl. Andone (Stancu)
Toate meciurile României din preliminariile Cupei Mondiale vor fi transmise în format LIVE TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro, iar imaginile VIDEO vor fi disponibile imediat după fluierul final. După miezul nopții, meciurile vor fi transmise în premieră pe Digi Sport 1.
Etichete: primul 11 , romania , echipa , schimbari , kazahstan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...