Galerie Foto Cum explică Primăria București starea gazonului de pe Arena Națională: ”Era normal. Au fost șapte evenimente”
articol scris de Digi Sport05.09.2020, 18:33
Mirel Rădoi a debutat pe banca României cu o remiză, 1-1 cu Irlanda de Nord, meci care s-a disputat pe Arena Națională, unde suprafața de joc a lăsat de dorit.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Primăria Municipiului București a reacționat după ce în spațiul public au fost criticați cei care asigură mentenanța gazonului de pe Arena Națională, susținând că suprafața de joc nu s-ar fi putut prezenta în condiții optime din cauza multiplelor evenimente organizate în ultimele săptămâni, dar și ca urmare a condițiilor meteorologice din Capitală.
Galerie Foto
PMB a reacționat după acuzele în problematica gazonului Arenei Naționale
”Toate cluburile de fotbal din Bucureşti, dar şi Federaţia Română de Fotbal s-au bazat doar pe Arena Naţională pentru evenimentele din ultimele săptămâni. Pe Arena Naţională au fost 7 evenimente în ultimele 10 zile! Aproape un joc în fiecare zi, pentru că au fost organizate 4 meciuri oficiale şi trei antrenamente.
Era normal ca după un astfel de program gazonul să prezinte o uzură la centrul terenului şi în faţa porţilor. În mod normal, perioada de refacere între meciuri a unui gazon natural este de două săptămâni”, se arată în comunicatul Primăriei Municipiului București, conform Agerpres.
Ciprian Marica a fost una dintre persoanele care au criticat dur gazonul Arenei Naționale. Fostul internațional a cerut chiar demisia celor ce se ocupă de îngrijirea suprafeței de joc a celui mai mare stadion al țării.
Terenul arăta execrabil, o rușine. Rușine cui are în administrare stadionul. Acești oameni nu au ce căuta în pozițiile de administrare! Nu sunt oameni puși pe criterii de competență pe pozițiile astea, sunt numiri politice în locul celor care chiar știu ce fac.
Ne-am făcut-o cu mâna noastră. Gazonul depindea de noi. Cei care răspundeau de gazon ar trebui dați afară, demiși. Am fost forțați să jucăm cu mingi lungi, înalte, ceea ce a convenit adversarului", a declarat Marica, după meci, la Pro TV.
Etichete: ciprian marica , gazon arena nationala , romania irlanda de nord , primaria muncipiului bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...