Cum au reacționat Răzvan Marin și Andrei Burcă, după ce au aflat grupa României de la EURO 2024
articol scris de Digi Sport03.12.2023, 08:11
Mijlocaşul Răzvan Marin a afirmat, sâmbătă, după tragerea la sorţi a grupelor de la EURO 2024, că Belgia este favorită pentru calificarea în optimile competiţiei din grupa României, dar a precizat că va fi o luptă strânsă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Reacția lui Răzvan Marin, după tragerea la sorți a grupelor pentru EURO 2024
”O grupă bună, o grupă echilibrată, chiar dacă Belgia pleacă favorită, dar cu siguranţă va fi o luptă strânsă.
Îmi doresc să dăm totul pentru fiecare punct, pentru fiecare victorie, aşa cum am facut-o în preliminarii, iar la finalul celor trei meciuri să ne calificăm mai departe! Hai, România!”, a spus Marin (Empoli), conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Ce a spus Andrei Burcă când a văzut grupa României pentru EURO 2024
Fundaşul Andrei Burcă (Al-Okhdood) a afirmat că România a arătat în preliminarii că are cea mai bună defensivă şi că acest lucru obligă la meciuri la fel de bune la Campionatul European.
”Am urmărit tragerea împreună cu Florin Tănase (colegul său de club, n. red.) şi cred că se poate compara cu grupa noastră de calificare. Avem Belgia favorită, dar cu care ne vom putea bate, şi după vin celelalte trei care se vor lupa pentru a se califica mai departe.
Ne aşteaptă meciuri dificile, dar trebuie să avem încredere în noi şi să continuăm acest drum bun pe care l-am început. Această calificarea a fost doar un prim pas! Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru că mergem la EURO de pe locul întâi din grupă (grupa preliminară, n. red.), cu cea mai bună defensivă, iar acest lucru ne obligă!”, a declarat Burcă.
România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi efectuate sâmbătă la Elbphilharmonie din Hamburg.
Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.
România va debuta pe 17 iunie, contra câştigătoarei play-off-ului B, la Munchen. Pe 22 iunie va avea loc meciul cu Belgia, la Koln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt.
România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 (sferturi de finală), notează Agerpres.
Tricolorii au câştigat Grupa I a preliminariilor, fără înfrângere.
România și-a aflat adversarele de la EURO 2024
Grupa A
- Germania
- Scoția
- Ungaria
- Elveția
Grupa B
- Spania
- Croația
- Italia
- Albania
Grupa C
- Slovenia
- Danemarca
- Serbia
- Anglia
Grupa D
- Câștigătoare play-off A
- Olanda
- Austria
- Franța
Grupa E
- Belgia
- Slovacia
- România
- Câștigătoarea play-off-ului B, unde sunt meciurile: Israel - Islanda și Bosnia - Ucraina
Grupa F
- Portugalia
- Turcia
- Cehia
- Câștigătoare play-off C
În optimile EURO 2024 se califică primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune patru echipe clasate pe locurile trei.
România nu știe împotriva cui va debuta la EURO 2024
"Tricolorii" vor debuta la turneul final împotriva echipei din urna a patra, în acest moment necunoscută. Ucraina este considerată favorită în play-off-ul din care mai fac parte Israel, Bosnia și Herțegovina și Islanda. Meciul va avea loc pe 17 iunie, la Munchen.
Apoi, pe 22 iunie, România va înfrunta Belgia, la Koln, pentru ca pe 26 iunie să dispute ultimul meci din faza grupelor împotriva Slovaciei, la Frankfurt.
Etichete: radu dragusin , romania euro 2024 , tragere la sorti euro 2024 , razvan dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...