”Cu nădragii jos, parcă aleargă în reluare!” Ciprian Marica nu-l iartă pe Denis Alibec și critică dur naționala lui Rădoi
articol scris de Digi Sport19.11.2020, 00:46
România a reușit un egal în Irlanda de Nord, scor 1-1, în ultima partidă din Liga Națiunilor, un rezultat care îi ajută pe ”tricolori” să ajungă în a doua urnă pentru tragerea la sorți la Mondialul din 2022.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ciuda performanței obținute, Ciprian Marica a criticat dur naționala lui Rădoi și nu ”l-a uitat” nici pe Denis Alibec, fotbalist cu care a mai avut schimburi de replici în trecut.
Ciprian Marica: ”Alibec n-a fost în joc. Cu nădragii jos, parcă aleargă în reluare!”
Galerie Foto
”Sistemul ăsta cu trei fundași e neînțeles. Nici Camora, nici Crețu nu au intrat în centru deloc. Zero centrări în careu, mingea a fost trimisă în spate de cele mai multe ori. Sunt lucruri care nu-mi plac la echipa națională, chiar dacă acum avem speranțe că suntem în urna a doua. Sunt trist de ratarea calificării la Euro, că nu vom fi prezenți la București. Jocul nu-mi dă speranțe. Căutăm soluții, încercăm tot felul de lucruri, dar nu-mi place jocul echipei naționale. Îl aud pe Mister (n.r. - Rădoi) că va duce România unde îi e locul, dar nu am nicio siguranță că va face asta.
Aș fi vrut să văd viteza lui Dennis Man, dar n-am văzut-o în seara asta. Să-i văd reacția. N-a făcut diferența, n-a scos om din joc, nu s-a făcut remarcat. Tănase, într-adevăr, a reușit o combinație, o pasă de gol. Prea puțin însă. Alibec n-a fost în joc, cu nădragii jos, parcă aleargă în reluare, n-a ținut de minge, nu a plecat pe spațiu liber. Sigur, n-a avut cine să i-o dea. Lui îi lipsește Budescu. Fără Budescu nu e el. Nici Nistor, nici Răzvan Marin n-au verticalizat”, a comentat ex-internațional, la Pro X.
Cum vor arăta grupele la tragerea la sorți pentru preliminariile Mondialului din 2022
- Urna 1: Belgia, Franța, Anglia, Portugalia, Spania, Italia, Danemarca, Croația, Germania, Olanda
- Urna 2: Elveția, Polonia, Suedia, Țara Galilor, Austria, Ucraina, Turcia, Serbia, Slovacia, România
- Urna 3: Rusia, Irlanda, Ungaria, Norvegia, Cehia, Scoția, Islanda, Irlanda de Nord, Finlanda, Grecia
- Urna 4: Bosnia, Slovenia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Bulgaria, Belarus, Israel, Georgia, Luxemburg
- Urna 5: Cipru, Armenia, Insulele Faroe, Azerbadjan, Estonia, Kosovo, Kazahstan, Lituania, Letonia, Andorra
- Urna 6: Moldova, Malta, Liechtenstein, Gibraltar, San Marino
Clasamentul final din grupa României de Liga Națiunilor
- 1. Austria - 13p
- 2. Norvegia - 10p
- 3. România - 8p
- 4. Irlanda de Nord - 2p
Etichete: denis alibec , ciprian marica , irlanda de nord romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...