Video Cu gândul la Euro 2019, Cicâldău a dezvăluit echipa la care își dorește să joace
12.11.2017, 16:00Tricolorii mici sunt în faţa celei mai mari performanţe din ultimii 20 de ani. România joacă în Ţara Galilor, iar o victorie ar aduce echipa lui Daniel Isăilă la un pas de Euro 2019. "Avem un lot foarte valoros, putem să ne calificăm", a spus Florinel Coman.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
În ultimul meci, tricolorii mici au remizat cu Portugalia, iar Florinel Coman a dat pasa decisivă la golul lui Dennis Man.
”Avem un lot foarte puternic, un lot foarte valoros, am format un grup foarte frumos și cred eu că putem să ne batem la calificare”, a declarat Florinel Coman.
Autor al unui gol superb în victoria din Elvetia, Alexandru Cicâldău speră să recidiveze și în deplasarea de marți din Țara Galilor.
”Eu sper să reușesc acest gen de execuție cât mai des posibil”, a spus acesta.
Fost coechipier cu Coman la Viitorul, Cicâldău e și el pe lista celor de la FCSB. mijlocașul ar prefera însă o alta destinație. El a dezvăluit că La Liga este campionatul său preferat, iar Atletico Madrid, echipa preferată.
”Îmi place foarte mult de Griezmann, este unul dintre jucătorii mei preferați și de aceea țin și cu Atletico”, a mai zis Cicâldău.
Viitoarea adversară a României, Țara Galilor are doar șase puncte din patru meciuri, în aceste preliminarii.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: romania , atletico , florinel coman , alexandru cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...