Breaking News Contra, la un pas de naţională! El e alesul: Dinamo i-a găsit deja înlocuitor!
11.08.2017, 17:13Şansele României de calificare CM 2018 tind spre zero, după o campanie dezamăgitoare, iar situaţia lui Christoph Daum va fi rediscutată la începutul lunii septembrie, după ce tricolorii vor întâlni Armenia (acasă) şi Muntenegru (deplasare). Selecţionerul de 63 de ani se va despărţi foarte probabil de naţionala României, lucru ştiut încă de pe acum de către oficialii de la FRF, care îi caută înlocuitor. Conform informaţiilor Digi Sport, pe banca naţionalei i se pregăteşte terenul actualului antrenor de la Dinamo, Cosmin Contra (41 de ani).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Guriţă" a venit la Dinamo în februarie şi a reuşit să ducă echipa în play-off, deşi la un moment dat acest scenariu părea aproape imposibil. A terminat sezonul precedent pe locul 3, iar în luna mai, după mai multe runde de negocieri, şi-a prelungit înţelegerea cu formaţia din Ştefan cel Mare. Aceasta va expira la finalul sezonului în curs. Chiar şi în aceste condiţii, Contra a fost aproape să se despartă de alb-roşii în această vară, fiind nemulţumit de bugetul pus la dispoziţie de Ionuţ Negoiţă şi, implicit, de campania de transferuri. În cele din urmă spiritele s-au calmat, dar, de curând, pentru antrenorul "câinilor" s-a ivit o nouă oportunitate. Una pe care nu o poate rata: echipa naţională. Între oficialii FRF şi Cosmin Contra au existat deja contacte, iar tehnicianul şi-ar fi dat deja acceptul de principiu pentru a prelua banca naţionalei.
Argumentele plecării
În afara faptului că preluarea naţionalei României e o oportunitate căreia nu îi poate da cu piciorul, Contra are şi motive întemeiate pentru a se despărţi de Dinamo. Campania din vară a lăsat urme, tehnicianul fiind încă dezamăgit de faptul că nu i s-a alocat un buget de transferuri mai mare. La asta se mai adaugă eliminarea din Europa, dar şi problema stadionului. De altfel, într-o conferinţă de presă susţinută în această săptămână, antrenorul a avertizat că viitorul lui Dinamo este în pericol, în cazul în care nu se va construi un nou stadion în Ştefan cel Mare.
Oficialii FRF au încredere în abilitatea lui Contra de a readuce strălucirea echipei naţionale, după mandatul eşuat al lui Daum. Cel mai probabil, cu tehnicianul german se va ajunge la o înţelegere amiabilă, după ratarea calificării la Mondial. Contra nu va avea probleme în a obţine dezlegarea de la Dinamo, aceasta fiind şi una dintre condiţiile puse în momentul semnării prelungirii contractului, în luna mai.
Miriuţă, la Dinamo
Şefii formaţiei din Ştefan cel Mare nu sunt străini de contactele avute de Contra cu cei de la FRF şi au început să demareze discuţii pentru a nu rămâne descoperiţi. Favorit pentru a o prelua pe Dinamo după despărşirea de "Guriţă" este un antrenor care a fost în mai multe rânduri aproape de gruparea alb-roşie. Este vorba despre Vasile Miriuţă, actualmente la Concordia Chiajna. În vârstă de 48 de ani, tehnicianul ilfovenilor este un fan declarat al lui Dinamo şi a fost de mai multe ori pe lista "câinilor". Niciodată, însă, discuţiile nu s-au concretizat.
Până acum, Miriuţă le-a mai antrenat pe Energie Cottbus II, Ceahlăul, CFR Cluj (în două rânduri), Gyor ETO, ASA Tg. Mureş şi Energie Cottbus. După prima etapă a acestui sezon a preluat-o pe Concordia, după ce formaţia din Chiajna l-a demis pe Dan Alexa. Dacă până acum nu a avut şansa de a pregăti echipa sa de suflet, se pare că viitorul îi surâde lui Vasile Miriuţă, care a fost deja contactat de Ionuţ Negoiţă. Situaţia tehnicianului la Chiajna este departe de a fi liniştită, echipa acumulând un singur punct în cele 4 meciuri în care l-a avut pe Miriuţă pe bancă.
"Clau-gol", în stand-by
O variantă de "back-up" pentru conducerea lui Dinamo este Claudiu Niculescu, antrenorul celor de la FC Voluntari, însă "Clau-gol" nu se bucură de aceeaşi susţinere în rândul şefilor formaţiei din Ştefan cel Mare.
Cosmin Contra a antrenat 7 echipe în carieră: Poli Timişoara (septembrie 2010-februarie 2011), Fuenlabrada (august 2012-octombrie 2012), Petrolul Ploieşti (octombrie 2012-martie 2014), Getafe (martie 2014-ianuarie 2015), Guangzhou R&F (ianuarie 2015-iulie 2015), Alcorcon (iunie 2016-octombrie 2016) şi, din luna februarie, Dinamo Bucureşti.
Grupa E: România, Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia, Kazahstan
► 4 septembrie 2016: Danemarca - Armenia 1-0 (Eriksen 17), Kazahstan - Polonia 2-2 (Khizhnichenko 51, 58 / Kapustka 9, Lewandowski 35-pen.), România - Muntenegru 1-1 (Popa 85 / Jovetić 87)
► 8 octombrie 2016: Armenia - România 0-5 (Stancu 4-pen., Popa 10, Marin 12, Stanciu 29, Chipciu 60), Muntenegru - Kazahstan 5-0 (Tomasevic 24, N. Vukcevic 59, Jovetic 64, Beciraj 73, Savic 78), Polonia - Danemarca 3-2 (Lewandowski 20, 36-pen., 48 / Glik 49-autogol, Y. Poulsen 69)
► 11 octombrie 2016: Kazahstan - România 0-0, Danemarca - Muntenegru 0-1 (Bećiraj 32), Polonia - Armenia 2-1 (Mkoyan 48-autogol, Lewandowski 90+5 / Pizzelli 50)
► 11 noiembrie 2016: Armenia - Muntenegru 3-2 (A. Grigoryan 50, Haroyan 74, Ghazaryan 90+3 / Kojasevic 36, Jovetic 38), Danemarca - Kazahstan 4-1 (Cornelius 15, Eriksen 36, 90+2, Ankersen 78/ Suyumbayev 17), România - Polonia 0-3 (Grosicki 11, Lewandowski 83, 90+1-pen.)
► 26 martie 2017: Armenia - Kazahstan 2-0 (Mkhitaryan 73, Ozbiliz 75), Muntenegru - Polonia 1-2 (Mugosa 63 / Lewandowski 40, Piszczek 82), România - Danemarca 0-0
► 10 iunie 2017: Kazahstan - Danemarca 1-3 (Kuat 76 / N. Jorgensen 27, Eriksen 51-pen., Dolberg 81), Muntenegru - Armenia 4-1 (Beciraj 2, Jovetic 28, 54, 82 / Koryan 89), Polonia - România 3-1 (Lewandowski 29-pen., 57, 62-pen. / Stancu 77)
► 1 septembrie 2017: Kazahstan - Muntenegru (ora 19:00), Danemarca - Polonia, România - Armenia (ora 21:45)
► 4 septembrie 2017: Armenia - Danemarca (ora 19:00), Muntenegru - România, Polonia - Kazahstan (ora 21:45)
► 5 octombrie 2017: Armenia - Polonia (ora 19:00), Muntenegru - Danemarca, România - Kazahstan (ora 21:45)
► 8 octombrie 2017: Danemarca - România, Kazahstan - Armenia, Polonia - Muntenegru (ora 19:00)
Clasament:
1. Polonia 6 5 1 0 15-7 16
2. Muntenegru 6 3 1 2 14-7 10
3. Danemarca 6 3 1 2 10-6 10
4. ROMÂNIA 6 1 3 2 7-7 6
5. Armenia 6 2 0 4 7-14 6
6. Kazahstan 6 0 2 4 4-16 2
Etichete: dinamo , romania , echipa nationala , cosmin contra , antrenor dinamo , miriuta dinamo , contra la nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...