Contra dă exemplul suporterilor Greciei: "Au cântat imnul". Ce fani români l-au impresionat
13.11.2017, 10:33Cosmin Contra a fost impresionat de publicul de aseară de la Pireu, care a cântat imnul Greciei după ratarea calificării elenilor la Mondialul din 2018, şi speră într-o atmosferă similară şi marţi seară, pe Arena Naţională, la amicalul dintre România şi Olanda.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Şi grecii sunt foarte exigenţi cu echipa lor, dar după ratarea calificării ei au cântat imnul, acesta e un exemplu pentru noi. Avem nevoie ca şi jucătorii noştri să fie sprijiniţi, nu înjuraţi. Dacă ei vor simţi această căldură sunt sigur că vor face un meci bun", a declarat selecţionerul României.
"Sper ca jocul etalat şi atitudinea din ultimele meciuri să ne aducă un public care să ne susţină, însă trebuie să avem şi noi evoluţii bune pentru ca publicul să ne susţină. Au fost momente când nu am avut evoluţii foarte bune în campania asta. Şi cu Armenia a fost o victorie chinuită, iar spectatorii cred că erau frustraţi de ce se întâmpla pe teren. Dacă vom arăta aceeaşi atitudine şi concentrare din ultimele meciuri, atunci publicul ne va susţine", e încrezător şi fundaşul lui Napoli, Vlad Chiricheş.
Contra a fost impresionat de publicul de la Cluj, de pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, unde a avut loc amicalul de joi, câştigat cu 2-0 de România contra Turciei.
"Sunt diferiţi. Am văzut la Cluj suporteri extraordinari, care au susţinut naţionala 90 de minute. Au cântat şi când am avut momente mai grele. Mi-aş dori mereu pe stadioane asemenea suporteri", a mai spus Cosmin Contra.
Partida de pregătire dintre România şi Olanda va avea loc marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: romania - olanda , cosmin contra , suporteri romania , contra , romania turcia , suporteri grecia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...