Exclusiv Concluziile lui Ilie Dumitrescu, la pauza meciului Israel - România
articol scris de Digi Sport18.11.2023, 22:41
Ilie Dumitrescu (54 de ani) a reacționat la pauza meciului dintre Israel și România.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
După primele 45 de minute, scorul pe Pancho Arena a fost 1-1, după ce Eran Zahavi a deschis scorul, iar George Pușcaș a reușit să egaleze.
Ilie Dumitrescu: ”A fost un început ezitant, dar am avut o reacție foarte bună”
Chiar dacă a recunoscut că începutul a fost unul ezitant, Ilie Dumitrescu s-a arătat mulțumit de jocul elevilor lui Edi Iordănescu.
”A fost un început ezitant, dar am avut o reacție foarte bună. Linia de mijloc s-a ridicat la un nivel bun. Drăguș a fost într-o seară bună, chiar dacă a fost lipsit de șansă.
Mie mi-a plăcut echipa ca și poziționare și ca așezare. O repriză bună, păcat că nu am materializat șuturile alea bune. Încă un lucru care mi-a plăcut a fost aportul mijlocașilor laterali în defensivă, au făcut o treabă foarte bună
Mi-a plăcut foarte mult și linia de fundași Drăgușin-Burcă. Bancu a fost și el bun. Nu aș face vreo schimbare la pauză”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.
George Pușcaș a cântat ”Deșteaptă-te, române” alături de ceilalți ”Tricolori”
Cel mai surprinzător nume din primul 11 trimis pe teren de selecționerul Edi Iordănescu a fost cel al lui George Pușcaș. Atacantul celor de la Genoa a fost preferat în centrul atacului în detrimentul lui Denis Alibec, lăsat pe bancă, și Denis Drăguș, folosit în banda stângă a compartimentului ofensiv.
Pușcaș nu a mai fost titular la națională de la meciul cu Kosovo, scor 2-0. Atunci a avut o prestație slabă, în nota echipei, și a fost schimbat la pauză cu Alibec. La acea partidă de pe Arena Națională, vârful în vârstă de 27 de ani a atras atenția tuturor, încă din momentul intonării imnului.
George Pușcaș a fost singurul dintre titulari care nu a cântat ”Deșteaptă-te, române” și a primit ”o avalanșă” de critici. De această dată, atacantul a intonat imnul cu patos, la fel ca ceilalți ”Tricolori”.
Etichete: romania , echipa nationala , israel , ilie dumitrescu , euro 2024
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...