Ciprian Marica îl atacă pe Răzvan Burleanu după retrogradarea României. Ce-i reproșează fostul atacant
articol scris de Digi Sport27.09.2022, 17:31
În ciuda victoriei obținută de România, 4-1, contra Bosniei, trupa lui Edi Iordănescu a terminat pe ultimul loc în grupa de Nations League și a retrogradat în Liga C.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Tricolorii au arătat cea mai bună față a lor într-un moment în care totul s-a dovedit a fi în van, pentru că Finlanda s-a impus în Muntengru, 2-0, și astfel a trimis-o pe România în a treia divizie valorică din Nations League.
Ciprian Marica, atac la adresa lui Răzvan Burleanu
Ciprian Marica, fostul atacant al echipei naționale, și-a declarat sprijinul pentru selecționerul Edi Iordănescu, dar nu la fel a fost situația și în cazul lui Răzvan Burleanu.
Președintelui FRF i se reproșează faptul că nu a avut un plan când a venit vorba de alegerea antrenorului și totul a fost transformat "într-un circ".
"Am plecat cu o impresie pozitivă, sunt bucuros că am câștigat contra primului loc. Sigur, selecționerul ne arată că există un nucleu la echipa națională, că l-a găsit, l-a descoperit și merită să i se dea încredere în continuare.
N-aș vrea să văd circul care a fost atunci când președintele Federației alerga de la un antrenor la altul, că erau pe filosofia dânsului, că nu erau. Pur și simplu voia să bifeze orice antrenor, mai era puțin și se ducea și la femeia de serviciu s-o întrebe dacă vrea să fie antrenor la echipa națională.
N-aș mai vrea să văd circul ăsta, nu e o bătălie pe cei care să fie antrenori la echipa națională, așa că sper ca Edi să beneficieze de tot sprijinul și să meargă mai departe", a spus Ciprian Marica, pentru Prosport.
VIDEO REZUMAT România - Bosnia 4-1
România va juca două meciuri amicale în luna noiembrie
După încheierea campaniei din Liga Națiunilor, prima reprezentativă va mai disputa două partide amicale în acest an. România va evolua împotriva reprezentativelor din Slovenia (17 noiembrie, pe stadionul Cluj Arena) și Republica Moldova (29 noiembrie, pe stadionul Zimbru Chișinău), anunță FRF.
Cele două partide au fost organizate înainte de startul preliminariilor EURO 2024. Ultimul duel cu Slovenia a avut loc în august 2012, un meci amical, la Ljubljana, scor 3-4, goluri Papp, Torje și Grozav. Cel mai recent meci contra Moldovei, tot un joc de verificare, s-a disputat în februarie 2007, la București, scor 2-0, goluri Mazilu și Mutu.
Cele două meciuri din noiembrie vor fi ultimele jocuri de pregătire ale naționalei României înainte de startul preliminariilor EURO 2024. Grupele care au ca miză calificarea la turneul final vor fi trase la sorți pe 9 octombrie, la Frankfurt, iar campania se va desfășura între martie și noiembrie 2023, în perioadele dedicate meciurilor internaționale.
Etichete: romania , frf , ciprian marica , razvan burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...