Chiricheş, întrebat dacă îl simpatizează pe selecţionerul Daum! "Nu vreau să răspund"
14.06.2017, 09:36Criticat de unii dintre jucătorii naţionalei României pentru tactica din meciul cu Polonia, selecţionerul Christoph Daum nu pare a avea parte nici de sprijinul căpitanului "tricolorilor", Vlad Chiricheş.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fundaşul lui Napoli a evitat să răspundă dacă îl simpatizează pe german după victoria "tricolorilor" din amicalul cu Chile de la Cluj, scor 3-2.
"Nu vreau să spun dacă îmi place sau nu Daum. E un antrenor bun, a încercat să implementeze ceva nou, i-a fost greu să implementeze într-un timp atât de scurt. Nimeni nu se mai gândeşte la calificarea pentru Mondial, am încercat să dăm restart. Şansele sunt foarte mici, e greu să te mai gândeşti la calificare, e important să clădim ceva acum, să ne organizăm mai bine. E dureros pentru toată lumea că am pierdut calificarea", a declarat Chiricheş la sport.ro.
Partida contra chilienilor a fost a 47-a în tricoul naţionalei României pentru apărătorul în vârstă de 27 de ani, care a debutat pentru prima reprezentativă în 2011.
Chiricheş a jucat în trei dintre cele şase meciuri ale "tricolorilor" din preliminariile Cupei Mondiale din Rusia, de anul viitor. România are doar şase puncte în grupa E şi mai păstrează doar şanse teoretice de calificare la turneul final.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: vlad chiriches , chiriches , romania polonia , chiriches daum
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...