Chiricheș, Gardoș şi Tătăruşanu, printre cei care n-au jucat deloc! Ce au făcut tricolorii în weekend
06.10.2014, 09:56Victor Pițurcă are motive să fie neliniștit înaintea celor două partide cu Ungaria și cu Finlanda, din preliminariile pentru Euro 2016. Puțini sunt tricolorii care au jucat în acest weekend și au făcut-o 90 de minute.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cu o săptămână înaintea partidei cu Ungaria, care se va disputa sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19:00, pe Arena Națională, selecționerul Victor Pițurcă se confruntă cu mai multe probleme de lot.
Spre exemplu, dintre portari, doar Silviu Lung jr a jucat în acest weekend, în timp ce la capitolul fundași doar Grigore, Moți și Latovlevici au fost integraliști. În schimb, Chiricheș și Gardoș n-au jucat deloc.
CLICK AICI pentru rezumatele partidelor din prima etapă a preliminariilor lui Euro 2016
Și la mijlocași, cu excepția celor care activează în campionatul nostru, doar Torje a fost integralist. Maxim a fost rezervă iar Hoban și Pintilii n-au avut meciuri.
Nici în atac nu stăm mai bine. Marica, cel care poate fi utilizat doar marți, 14 octombrie, la Helsinki, n-a fost deloc în lot pentru Konya, dar a jucat Stancu, fără vreo realizare majoră pentru Genclerbirligi.
Iată situația jucătorilor din lotul pentru cele două partide, raportată la meciurile din acest weekend
PORTARI
Costel Pantilimon (Sunderland) - rezervă neutilizată în partida disputată sâmbătă în Premier League contra celor de la Stoke, scor 3-1.
Ciprian Tătărușanu (Fiorentina) - rezervă neutilizată în victoria obținută de către gruparea viola contra celor de la Inter, scor 3-0.
Silviu Lung jr (Astra) - integralist în înfrângerea suferită de către giurgiuveni, acasă, în fața celor de la FC Viitorul, scor 0-1.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
FUNDAȘI
Vlad Chiricheș (Tottenham) - n-a fost nici măcar inclus de către antrenorul Mauricio Pochettino în lotul pentru partida de campionat cu Southampton, scor 1-0.
Florin Gardoș (Southampton) - rezervă neutilizată în meciul Tottenham-Southampton, scor 1-0.
Dragoș Grigore (Toulouse) - integralist în victoria pe care echipa sa a obținut-o în deplasare pe terenul celor de la Saint-Etienne, scor 0-1. A jucat foarte bine.
Iasmin Latovlevici (Steaua) - a fost integralist în victoria obținută de roș-albaștri la Galați, scor 3-0. A marcat și primul gol al partidei.
Dorin Goian (Asteras Tripoli) - n-a jucat în acest weekend din cauza faptului că partida dintre Asteras Tripolis și Niki Volos a fost amânată.
Cosmin Moți (Ludogorets) - a fost integralist în partida dintre Ludogorets și Slavia Sofia, scor 0-0.
Răzvan Raț (PAOK) - Ca și Goian, în Grecia, nici Raț n-a avut meci în acest weekend. Meciul dintre Olympiakos și PAOK a fost amânat.
Srgian Luchin (Steaua) - a jucat câteva minute pe final în victoria Stelei obținută la Galați, scor 0-3. În minutul 73 l-a înlocuit pe Varela.
MIJLOCAȘI
Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva) - n-a avut meci în acest weekend. Cel mai recent meci al său oficial rămâne cel de pe 29 septembrie, în care a fost integralist în victorie celor de la Beer contra lui Maccabi, scor 3-2.
Mihai Pintilii (Al Hilal) - n-a avut meci în acest weekend. Cel mai recent meci al său rămâne cel cu Al Ain, care a câștigat în fața lui Al Ain, scor 2-1, la 30 septembrie, Pintilii fiind integralist, în returul semifinalei Ligii Campionilor Asiei.
Gabriel Torje (Konyaspor) - a fost integralist în eșecul pe care echipa sa l-a suferit sâmbătă contra celor de la Fenerbahce, scor 1-2.
Alexandru Maxim (VfV Stuttgart) - a fost rezervă neutilizată în partida pe care Stuttgart a pierdut-o vineri în fața celor de la Hertha Berlin, scor 3-2.
Andrei Prepeliță (Steaua) - a fost integralist în partida câștigată de Steaua, duminică, la Galați, scor 0-3.
Cristian Tănase (Steaua) - a fost integralist în succesul repurtat de către roș-albaștri în fața gălățenilor.
Alexandru Chipciu (Steaua) - a fost integralist în succesul repurtat de către roș-albaștri în fața gălățenilor.
Gabriel Enache (Astra) - a fost integralist în eșecul suferit de către giurgiuveni în fața celor de la FC Viitorul, scor 0-1.
Lucian Sânmărtean (Steaua) - a fost integralist în succesul repurtat de către roș-albaștri în fața gălățenilor.
ATACANȚI
Bogdan Stancu (Genclerbirligi) - a fost integralist în meciul pierdut de către echipa sa contra în deplasarea de la Sivasspor, scor 1-0.
Ciprian Marica (Konyaspor) - n-a fost inclus nici măcar în lot pentru meciul cu Fenerbahce.
Claudiu Keșeru (Steaua) - integralist în meciul Oțelul - Steaua, n-a marcat niciun gol.
Raul Rusescu (Steaua) - a jucat 67 de minute în partida de la Galați, fiind înlocuit cu Gabi Iancu.
România - Ungaria se va disputa sâmbătă, 11 octombrie, pe Arena Naţională. Finlanda - România va avea loc 3 zile mai târziu. Fazele VIDEO vor putea fi urmărite pe digisport.ro, imediat după terminarea partidelor.
Cele mai importante faze şi toate golurile care se marchează în partidele din preliminariile Euro 2016, inclusiv din confruntările României, vor putea fi văzute doar la Digi Sport, dar și pe site-ul digisport.ro.
Etichete: piturca , lot romania ungaria , jucatori romania , situatie tricolori romania ungaria , situatie tricolorilor inainte de dubla cu ungaria si finlanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...