Exclusiv Ce tip de selecționer își dorește Mihai Iosif la naționala României + verdict pentru Adrian Mutu și Edi Iordănescu
articol scris de Digi Sport23.12.2021, 16:20
Refuzul lui Dan Petrescu (54 de ani) de a prelua echipa națională după plecarea lui Mirel Rădoi a obligat Federația Română de Fotbal să se reorienteze către alte nume care pot ocupa funcția de selecționer.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Astfel, pe radarul ”federalilor” au apărut două nume. Unul dintre acestea este Adrian Mutu (42 de ani), fostul selecționer de la echipa națională under-21, despre care s-a discutat intens despre posibilitatea de a prelua prima reprezentativă.
Ce își dorește Mihai Iosif de la noul selecționer al României!? Ce spune despre variantele Mutu și Iordănescu
Al doilea nume vehiculat este cel al lui Edi Iordănescu (43 de ani), fostul antrenor de la FCSB, cel care, la despărțirea de formația roș-albastră, declara că nu va preia echipa națională.
Mihai Iosif, antrenorul de la Rapid, este de părere că echipa națională are nevoie de un selecționer român care a antrenat în Liga 1.
Iosif este de părere că atât Edi Iordănescu și Adrian Mutu pot face performanță alături de echipa națională.
”Mi-aș dori un antrenor român care a activat în fotbalul românesc și care știe ce este fotbalul românesc. Mi se par amândoi (n.red. Edi Iordănescu și Adrian Mutu) foarte ok, își doresc. Ambii pot face o figură frumoasă”, a declarat Mihai Iosif la Liga Digi Sport.
Surpriză în finala pentru postul de selecționer! Cu cine se luptă Adi Mutu și Edi Iordănescu
Din informațiile Digi Sport, în cadrul ședinței de miercuri a fost întocmită o listă cu 12 antrenori, după ce Gheorghe Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu au refuzat postul de selecționer. Trei antrenori au primit cele mai multe voturi în cadrul adunării de la Casa Fotbalului: Edi Iordănescu (43 de ani), Adi Mutu (42 de ani) și Adrian Ursea (54 de ani).
Selecționerul României U21, Florin Bratu, a fost prezent la ședința Comisiei Tehnice și a dat de înțeles că cei trei se află în vârful listei: "Cei care au primit printre cele mai multe voturi sunt liberi de contract și au sub 55 de ani. Este posibil ca antrenorul să fie numit înainte de 1 ianuarie", a spus Bratu, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: rapid , romania , mutu , selectioner , iordanescu , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...