Cât costă biletele la meciurile din Liga Națiunilor, pe care România le va disputa în luna iunie
articol scris de Digi Sport17.05.2022, 10:12
Echipa națională a României va juca patru partide în luna iunie, în Liga Națiunilor, competiție care poate asigura un loc la barajul pentru EURO 2024. Două dintre ele, cu Finlanda (11 iunie) și Muntenegru (14 iunie) se vor disputa la București, pe stadionul Giulești.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În cadrul unui comunicat, FRF a anunțat prețul biletelor pentru jocurile României cu Finlanda și Muntenegru.
Cât costă biletele la meciurile României din Liga Națiunilor, din luna iunie
”În iunie, naționala României debutează în noua ediție a Ligii Națiunilor. După două jocuri în deplasare, în Muntenegru (sâmbătă, 4 iunie, ora 21:45, Podgorica) și în Bosnia și Herțegovina (marți, 7 iunie, ora 21:45, Zenica), tricolorii pregătiți de Edward Iordănescu revin în țară pentru două jocuri, la București:
- Sâmbătă, 11 iunie, ora 21:45, stadion Giulești: România – Finlanda
- Marți, 14 iunie, ora 21:45, stadion Giulești: România – Muntenegru
Intră pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro și achiziționează-ți bilet la unul sau la ambele meciuri. Sărbătorim împreună pe stadion un secol de echipă națională. În iunie, se împlinesc 100 de ani de la primul meci din istoria tricolorilor! Prețul biletelor variază între 45 RON (peluze) și 80 RON (tribună).
Până pe 7 iunie, fanii pot opta online pentru pachetul ce include acces la ambele jocuri de pe teren propriu din iunie. În acest caz beneficiază de o reducere de 10%, prețul fiind de 81 RON la peluze, în loc de 90, și 144 RON la tribună, în loc de 160. BILETE AICI
- ATENȚIE! În cazul achiziționării pachetelor, biletul folosit la meciul cu Finlanda (11 iunie) va fi valabil și pentru acces la partida cu Muntenegru (14 iunie).
Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil în format digital sau printat și a actului de identitate.
- Pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro s-au pus în vânzare și biletele pentru meciul din Liga Națiunilor Muntenegru – România, programat sâmbătă, 4 iunie, de la ora locală 20:45 (21:45 în România), stadion Podgorica. Prețul unui tichet este de 11 RON.
- Intră pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro pentru bilete la meciul din Liga Națiunilor Bosnia și Herțegovina – România, programat marți, 7 iunie, de la ora locală 20:45 (21:45 în România), stadion Bilino Polje – Zenica. Prețul unui tichet este de 27 RON.
Organizatorii celor două jocuri din deplasare nu au pus la dispoziție bilete electronice, astfel că tichetele de acces vor fi distribuite în zilele de meci, în apropierea stadioanelor, în locații ce vor fi comunicate ulterior pe site-ul frf.ro”, se arată în comunicatul Federației.
Patru meciuri oficiale pentru tricolori în luna iunie, în Liga Națiunilor
Pentru această acțiune, selecționerul Edi Iordănescu a întocmit o listă preliminară cu 27 de stranieri. Iată lista completă:
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0);
FUNDAȘI: Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Cristi Ganea (Aris Salonic |Grecia, 8/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 21/2), Alexandru Pașcanu (Ponferradina | Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia | Polonia, 2/0);
MIJLOCAȘI: Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Eric Bicfalvi (FC Ural | Rusia, 7/1), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Alexandru Dobre (Dijon | Franța, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Dennis Man (Parma | Italia, 14/4), Răzvan Marin(Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Olimpiu Moruțan (Galatasaray | Turcia, 3/0), Dorin Rotariu (Atromitos | Grecia, 10/1), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11);
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Denis Drăguș(Standard Liege | Belgia, 2/0), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8).
Etichete: frf , romania muntenegru , romania finlanda , bilete romania , romania liga natiunilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...