Bogdan Lobonţ: Alibec este cel mai periculos jucător al Astrei
28.09.2016, 20:13Portarul echipei AS Roma, Bogdan Lobonţ, a declarat, miercuri, în programul de meci, că cel mai periculos jucător al Astrei Giurgiu este Denis Alibec, informează site-ul calciomercato.com.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Suporterii nu sunt doar al 12-lea jucător pentru noi, ei sunt şi al 13-lea şi al 14-lea. Astra a câştigat pe merit titlul de campioană în România în sezonul trecut, dar acum are unele probleme. A jucat un fotbal frumos, dar în acest sezon a pierdut câţiva jucători importanţi.
Alibec este cel mai periculos jucător, dar mai sunt şi Săpunaru sau Budescu. Apoi, portarul Silviu Lung vine dintr-o familie de sportivi, tatăl său a apărat pentru naţionala României. Pe hârtie noi suntem favoriţi, dar trebuie să arătăm asta pe teren. Nu va fi uşor, toate echipele vor să câştige împotriva noastră", a spus Lobonţ.
Campioana României a pierdut primul joc disputat în grupele Europa League, pe teren propiu. Astra a fost învinsă cu 2-3 de Austria Viena.
Partida dintre AS Roma și Astra se va disputa, joi, 29 septembrie, de la ora 22:05, pe stadionul Olimpic din capitala Italiei și va putea fi urmărit în format live text pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: denis alibec , roma - astra , lobont alibec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...