Video Atacanții României din străinătate trag tare pentru EURO. "Avem concurență puternică"
02.03.2016, 20:47Selecţionerul nu ar trebui să îşi facă griji pentru atacul naţionalei înainte de EURO. Keşeru este golgheter în Bulgaria, iar Rusescu marchează şi el pe banda rulantă în Turcia. Moţi şi Torje fac și ei tot posibilul să prindă lotul pentru turneul final.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mai sunt 100 de zile până la Campionatul European, iar internaționalii români se gândesc deja la meciul de deschidere contra Franței. Cosmin Moți ocupă primul loc în Bulgaria cu Ludogorets - fundașul român e titular indiscutabil la echipa la care mai evoluează Keșeru și Prepeliță.
"Normal că îmi doresc să ajung la EURO, orice jucător își dorește să joace la un turneu final. Pentru asta mă pregătesc zi de zi, încerc să joc cât mai bine la echipa de club", a declarat Cosmin Moți, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.
"Nu cred că Claudiu Keșeru are vreo problemă, atunci când vede că Rusescu marchează des în Turcia. E concurență, dar nu cred că poți fi supărat că un coleg al tău înscrie goluri. Suntem toți bucuroși că atacanții noștri înscriu multe goluri. E normal să fie concurență între atacanți. E concurență chiar între jucătorii de la aceeași echipă. Nu cred că se pune, însă, problema, ca Claudiu Keșeru să fie supărat că Rusescu marchează", a mai precizat fundașul central.
"La fiecare meci are oportunități să înscrie cel puțin un gol. Avem o echipă bună și e golgheterul campionatului, nu cred că are o problemă. Și la antrenamente își dorește să câștige, e supărat și după antrenamente că nu înscrie, așa trebuie să fie un atacant", a mai spus Moți.
Keșeru are 11 goluri în Bulgaria, în timp ce Raul Rusescu a marcat 7 goluri pentru Osmanlispor în ultimele 10 meciuri jucate.
Gabriel Torje, coleg cu Raul Rusescu la Osmanlispor, are numai cuvinte de laudă pentru golgheterul Ligii 1 din 2013.
"E clar că un jucător care marchează și e în formă maximă ar trebui să fie acolo. Nu doar Rusescu, ci orice jucător", a spus Gabi Torje, în cadrul emisiunii "Fotbal Club".
Torje și Rusescu vor pleca din Turcia direct în cantonamentul echipei naționale, când vor termina meciurile din Super Liga Turciei cu Osmanlispor.
"Nici nu-ți trebuie vacanță, când te duci la EURO. Vacanță am tot avut în fiecare an, de mulți ani", a adăugat Torje.
Naționala intră în cantonament pe 16 mai și va sta două săptămâni în nordul Italiei. Tricolorii se vor pregăti într-un decor de vis înainte să joace cu Franța, în deschiderea Campionatului European, pe 10 iunie.
Etichete: romania nationala , romania campionatul european , romania euro , nationala romania euro 2016 , keseru rusescu , keseru rusescu goluri , goluri keseru rusescu nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...