Atac la conducerea FRF! Popescu: ”Nu au demnitatea să ia lângă ei oameni pricepuţi”
13.11.2016, 16:49Gică Popescu nu mai suportă situația în care a ajuns echipa națională și a lansat un atac la adresa șefilor FRF. ”Baciul” consideră că aceștia nu se pricep să conducă fotbalul românesc și îi sfătuiește pe aceștia să-și ia lângă ei oameni care se pricep la fenomen.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Eu nu cred că fotbalul românesc a avut un anturaj atât de slab, cum este cel de acum; când vorbesc de anturaj, mă refer la cei care conduc fotbalul. Oamenii care trebuie să schimbe lucrurile în bine, săracii, nu se pricep și nici nu au demnitatea să-și ia lângă ei oameni care se pricep.
Dacă nu te pricepi la un lucru, trebuie să recunoști că ești prost în acel domeniu și să-ți iei oameni care să se priceapă”, a declarat Gică Popescu, la Euro Fotbal.
Întrebat ce ar trebui să facă actuala conducere a Federației Române de Fotbal pentru a revitaliza fotbalul românesc, Popescu îi sfătuiește pe șefii FRF să plătească pentru consultanță.
”Consultanța se plătește. Dacă nu se pricep, să-și ia consultanți: să-i plătească și-i învață consultanții ce să facă”, a mai spus Popescu.
Gică Popescu a fost adversarul lui Răzvan Burleanu în cursa pentru şefia FRF și era favorit la câștigarea fotoliului de la Casa Fotbalului. ”Baciul” a fost însă arestat și condamnat la închisoare, în ”Dosarul Transferurilor”, chiar cu o zi înaintea alegerilor.
CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: frf , echipa nationala , gica popescu , popescu frf , popescu burleanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...