Arabii s-au speriat de clauza de reziliere de 1,4 milioane €! Negocierile cu Pițurcă și FRF vor continua miercuri
09.09.2014, 14:10UPDATE 23:00: Cu toate că avea termen până în seara zilei de marți pentru a da un răspuns definitiv celor de la FRF privind continuarea sau nu în funcția de selecționer, Victor Pițurcă nu s-a hotărât deocamdată asupra viitorului său.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Deși unele surse susțin că oficialii de la Al Ittihad veniți special în România ar fi renunțat la ideea aducerii actualului selecționer, se pare totuși că negocierile vor continua în cursul zilei de miercuri, la București.
Din toată această poveste, Victor Pițurcă este cel mai relaxat în momentul de față. Tehnicianul este tentat să plece la gruparea arabă din motive financiare, dar asta doar în condițiile în care clubul îi va plăti integral clauza de reziliere în valoare de 1,4 milioane de euro. Dacă arabii nu vor ajunge la un consens cu FRF în această privință, atunci Pițurcă va rămâne selecționer al României, postură din care ar putea bifa o a treia calificare la un turneu final al Campionatului European, mai ales că "tricolorii" au început excelent campania de calificare, după 1-0 în deplasare, contra Greciei.
UPDATE 15:40: Selecţionerul Victor Piţurcă trebuie să dea un răspuns ferm în această seară cu privire la viitorul său la echipa naţională. Imediat după întâlnirea cu Răzvan Burleanu, selecţionerul a plecat la o nouă întrevedere, de această dată cu oficialii lui Al Ittihad.
Antrenorul român încearcă să-i convingă pe arabi să achite clauza de reziliere a contractului cu naţionala României, care se ridică la 1,4 milioane de euro. În cazul în care va primi un răspuns pozitiv, Piţurcă va pleca la Al Ittihad. În caz contrar, va continua pe banca naţionalei României.
Cât trebuie să plătească Piţurcă
Suma pe care selecţionerul Victor Piţurcă trebuie să o achite drept despăgubire Federaţiei Române de Fotbal, în cazul rezilierii unilaterale a contractului său de muncă, se ridică la 1,425 milioane de euro, informează MEDIAFAX.
Potrivit contractului încheiat în data de 29 iunie 2011, Piţurcă are un salariu brut lunar de bază de 10.000 de lei şi o indemnizaţie sportivă anuală netă în valoare de 400.000 de euro.
Conform unei clauze din contract, partea care solicită închierea înţelegerii înainte de termenul de 30 noiembrie 2016 (la cinci luni după Euro-2016) trebuie să plătească despăgubiri, după cum urmează: "Dacă până la data de 30 noiembrie 2016, oricare dintre părţi denunţă unilateral contractul, aceasta (angajator sau salariat) va achita toate sumele prevăzute la punctele J1 (n.r. - 10.000 de lei brut pe lună) şi J2 (n.r. - 400.000 de euro net anual), litera a), ce ar fi fost scadente de la momentul denunţării unilaterale a contractului şi până la 30.11.2016, precum şi, în plus, o despăgubire în sumă de 500.000 de euro net, plătibilă în 45 de zile de la data denunţării unilaterale a contractului".
Astfel, suma pe care ar trebui să o plătească astăzi Piţurcă este de 1,425 de milioane de euro.
Potrivit contractului, obiectivul de performanţă este calificarea şi participarea echipei naţionale a României la turneul final al Campionatului European - Franţa 2016. Dacă reuşeşte această performanţă, Piţurcă ar urma să încaseze un premiu de 350.000 de euro net, după ce UEFA va vira către FRF drepturile financiare corespunzătoare calificării.
UPDATE 15:10: FRF a postat, pe site-ul oficial, un comunicat cu privire la întâlnirea pe care Victor Piţurcă a avut-o cu preşedintele Răzvan Burleanu:
"Astăzi, 9 septembrie 2014, la sediul Federației Române de Fotbal, a avut loc, la solicitarea selecționerului echipei naționale a României, o întâlnire a președintelui Federației, domnul Răzvan Burleanu, cu domnul Victor Pițurcă.
Întâlnirea a avut menirea de a clarifica situația la nivelul conducerii tehnice a echipei naționale, în urma ofertei pe care domnul Victor Pițurcă o are din partea clubului Al-Ittihad.
Federația Română de Fotbal dorește să continue colaborarea cu antrenorul Victor Pițurcă, conform contractului aflat în derulare, în vederea asigurării condițiilor optime pentru prima reprezentativă în preliminariile Euro 2016.
Unitatea de grup și continuitatea reprezintă două dintre cele mai importante atuuri ale echipei naționale în acest moment și considerăm că acestea sunt esențiale în vederea obținerii calificării la Campionatul European din Franța, un deziderat pe care îl împărtășim cu toți suporterii “tricolorilor”.", se arată pe site-ul oficial al FRF.
UPDATE 14:53: Situaţia lui Victor Piţurcă rămâne învăluită în mister.
Ieşind de la discuţii la sediul FRF, acesta a fost interpelat de reporterii Digi Sport. "Dacă îmi puneţi o întrebare interesantă, vă răspund", a transmis selecţionerul, care a fost chestionat în legătură cu oferta lui Al Ittihad şi şansele ca acesta să părăsească echipa naţională.
Răspunsul lui Piţurcă: "Întrebaţi preşedintele despre asta (n.r. Răzvan Burleanu). Încă sunt selecţioner al echipei naţionale!".
Rămâi pe digisport.ro pentru detalii!
UPDATE 14:42: Întrevederea dintre Victor Piţurcă şi Răzvan Burleanu a luat sfârşit, după circa o oră de discuţii. Cel mai probabil, antrenorul şi preşedintele FRF au ajuns la un numitor comun din punct de vedere al compensaţiilor financiare.
Imediat după întâlnire, Piţurcă a rămas să discute cu foştii săi colaboratori de pe banca naţionalei, fiind aşteptat să iasă din clădire în orice moment.
Viitorul lui Victor Piţurcă la cârma echipei naţionale se decide în aceste momente. Selecţionerul, care are o ofertă de la Al Ittihad, se află la sediul FRF, unde s-a întâlnit cu preşedintele Răzvan Burleanu.
Cele două părţi negociază rezilierea contractului dintre antrenor şi federaţie. Contractul este scadent la finalul preliminariilor pentru Euro 2016, cu opţiune de prelungire, dacă Piţurcă ar reuşi calificarea la turneul final.
În primul meci din campania de calificare la CE 2016, România a învins Grecia, în deplasare, scor 1-0 (VIDEO şi DETALII AICI).
Etichete: romania , echipa nationala , victor piturca , piturca romania , piturca al ittihad , contract piturca romania , reziliere contract piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...