Antrenorul secund de la U21: "Mătușa lui Gabi Iancu e blondă și are 20 de ani?"
12.09.2013, 09:32După ce Bogdan Stelea a anunțat că Gabriel Iancu nu va mai fi convocat la naționala de tineret în mandatul său, după ce stelistul a fugit vineri seara din cantonamentul de la Chiajna, jucătorul a oferit o nouă variantă a faptelor petrecute înainte de meciul cu Muntenegru, din preliminariile Euro 2015.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Iancu le-a spus antrenorilor că a ieșit la poarta stabilimentului din Chiajna pentru a împrumuta bani de taxi unui prieten, dar aceștia spun că a lipsit toată noaptea. Mijlocașul de 19 ani susține că a lipsit doar câteva minute, însă. ”O să regreți decizia luată, pentru că o să se vadă pe camerele de luat vederi că nu am făcut decât să intru câteva minute într-un taxi în care era mătușa mea”, i-a transmis fotbalistul antrenorului Bogdan Stelea, schimbându-și depoziția.
Florin Constantinovici, „secundul” lui Bogdan Stelea la U21, a povestit, la rândul său, cum au stat lucrurile. ”Iancu minte cu nerușinare dacă a spus ce a spus. Susține că a ieșit să dea bani unei mătuși, însă acea mătușă e blondă și are 20 de ani? În plus, dacă un jucător vrea să iasă din hotel la ora 01:30 noaptea, nu trebuie să anunțe un membru al staff-ului?”, a declarat, pentru fanatik.ro, Constantinovici.
”A doua zi dimineața purta ochelari de soare, să nu i se vadă ochii”
„Nu a respectat programul. Nici nu contează că a stat două minute, un sfert de oră sau că s-a întors dimineața. Oricum, mai am și eu o curiozitate. De ce domnul Iancu avea ochelari de soare a doua zi dimineața, când trebuia să plecăm la aeroport? Cumva pentru că avea o față de parcă nu ar fi dormit toată noaptea? El spune că eu l-am vânat, însă eu nu sunt vânător, sunt pescar. Nu am nimic cu el, dar degeaba are talent cu carul, dacă se comportă așa”, a mai spus „secundul” naționalei de tineret.
„Minte și i-a mințit și pe cei de la Steaua, iar dacă ei îl acceptă așa e problema lor. Taxiul care a venit să-l ia a oprit cu farurile fix în geamul meu. Eu mă uitam la un meci de tenis. Am ieșit după el, l-am strigat, dar s-a făcut că nu mă aude. S-a urcat în taxi, care a plecat spre ieșirea din Chiajna, dar după două minute am văzut cum se întoarce și se îndreaptă spre București. În plus, Iancu nu e la prima abatere. Sper să apară acele înregistrări video de care vorbea, căci nu vor face decât să confirme ce am spus eu”, a încheiat fostul mijlocaș al Rapidului.
Etichete: nationala de tineret , bogdan stelea , iancu , gabi iancu , nationala u21 , florin constantinovici , mijlocasul stelist , escapada , matusa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...