Exclusiv Adevăratul MOTIV pentru care Lobonț a fost rechemat la națională. Strategia lui Contra!
19.09.2017, 16:24Cosmin Contra (41 de ani) a surprins pe toată lumea când l-a inclus în lotul lărgit al stranierilor pentru ultimele două meciuri ale României din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan și cu Danemarca, și pe Bogdan Lobonț. Portarul celor de la AS Roma, care în ianuarie va împlini 40 de ani, revine astfel la prima reprezentativă după o pauză de patru ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Readucerea lui ”Lobby” face parte dintr-un plan mai amplu al lui Contra. Tehnicianul s-a gândit ca fostul său coleg de la națională să facă parte din staff-ul său în campania pentru Euro 2020. Cum Lobonț se află acum sub contract cu gruparea din Serie A TIM, care va expira la vară, singura soluție pentru a-l chema la lot era să-l convoace ca pe orice alt jucător.
Astfel, Lobonț va fi convocat la toate acțiunile României până la vară, indiferent că au caracter oficial sau de pregătire, urmând ca mai apoi să intre oficial și în staff-ul lui Contra. Lobonț, cel mai sigur, va ocupa funcția de ”secund”, dedicat în special portarilor.
”Nu ia locul niciunui alt portar!”
Despre revenirea lui Lobonț printre tricolori a vorbit și Mihai Stoichiță, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
”În cadrul acestei strategii de revitalizare, remotivare a tricolorilor l-am inclus și pe Bogdan Lobonț. De-a lungul timpului, Bogdan a fost unul dintre cei mai exponenţiali jucători, din acest punct de vedere, în cadrul echipelor la care a activat.
Dacă vine, Lobonț nu e neapărat obligatoriu să joace, nu ia locul niciunui alt portar! Lobonţ este un catalizator al vestiarului. Nu uitați că, la 39 de ani, la Roma, Lobonţ e în continuare acolo. Şi nu e italian”, a spus Mihai Stoichiţă, la Digi Sport.
”Lobby” nu a mai îmbrăcat tricoul primei reprezentative din noiembrie 2013, atunci când România pierdea cu 1-3 în Grecia, în turul barajului pentru Cupa Mondială. Lobonţ a debutat la naţională în 1998, atunci când l-a înlocuit chiar pe Bogdan Stelea pe finalul meciului cu Liechtenstein, câştigat cu 7-0.
De altfel, și Stelea este convins că readucerea lui Lobonț va influența în bine atmosfera de la națională.
"Mă bucur pentru el. E un jucător care a avut o importanţă mare în cadrul echipei naţionale şi, chiar dacă o să fie sau n-o să fie titular, e un factor important în vestiarul echipei naţionale", a explicat Stelea.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: mihai stoichita , lobont nationala , stoichita stelea , stoichita lobont
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...