Video Echipă de Champions League, învinsă de o formație din liga a patra după ”jaful finalului de an”
articol scris de Digi Sport05.12.2024, 14:55
Girona, una dintre reprezentantele La Liga în UEFA Champions League, a fost eliminată din Cupa Spaniei de Logrones, echipă de liga a patra, 0-0 (3-4 d.l.d.).
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
După 120 de minute, tabela arăta 0-0, iar câștigătoarea s-a decis după loviturile de departajare. Înaintea ultimei serii, scorul era 3-3, iar Cristhian Stuani (38 de ani), căpitanul Gironei, s-a apropiat de punctul cu var.
Girona, eliminată de Logrones din Cupa Spaniei după ”jaful finalului de an”
Atacantul uruguayan a șutat puternic, balonul a lovit bara transversală și a căzut evident dincolo de linia porții, însă nici centralul, nici tușierul, care era poziționat foarte bine, nu au văzut, iar golul nu a fost validat (Minutul 3:00 din clipul video de mai jos).
Imediat, Iribarren a transformat penalty-ul decisiv și a trimis-o pe Logrones în 16-imile Cupei Spaniei. La final, așa cum era de așteptat, faza de la execuția lui Stuani a produs controverse.
”Nu am avut o seară bună, dar al cincilea penalty al nostru a fost gol. Mingea a intrat în poartă la șutul lui Stuani, nu înțeleg de ce nu există VAR. Mi se pare o greșeală că nu există în toate competițiile din fotbalul profesionist.
Dincolo de asta, nu am făcut un joc bun, adversarii au alergat mult și s-au descurcat foarte bine, nu am avut capacitatea de a-i depăși niciodată”, a declarat Michel, antrenorul Gironei, potrivit Marca.
”Golul-fantomă” al lui Stuani a provocat discuții aprinse și pe internet: ”Acel arbitru asistent ar trebui să meargă cât mai curând la oftalmolog”, ”Jaful finalului de an s-a petrecut în Spania” și ”Arbitrii se gândeau la altceva în acel moment, nu există altă explicație”, au fost doar câteva dintre reacțiile de pe rețelele sociale.
Faza din meciul Logrones - Girona a adus aminte de șutul lui Dorinel Munteanu din meciul România - Bulgaria 0-1, de la EURO 1996, când balonul a depășit fără doar și poate linia porții, însă nici centralul danez Peter Mikkelsen, nici asistentul său, nu au observat că a fost un gol valabil.
Etichete: cupa spaniei , girona , stuani , logrones , jaful anului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la...