"Doarme patru ore, apoi mănâncă!" Un român dezvăluie secrete din viața lui Cristiano Ronaldo
27.07.2018, 13:50Transferul lui Cristiano Ronaldo la Juventus Torino de la Real Madrid este considerată mutarea verii în fotbalul mondial. În vârstă de 33 de ani, Ronaldo a obținut cel mai mare salariu din carieră. 30 de milioane de euro pe sezon va câștiga starul portughez la campioana Italiei, cu care a semnat un contract valabil pe 4 ani.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lumea se întreabă dacă Cristiano Ronaldo va fi la cel mai înalt nivel până la finalul înțelegerii cu italienii. Primul semnal că transferul lui Ronaldo va fi o afacere profitabilă din punct de vedere sportiv l-au dat medicii. Astfel, după ce au efectuat mai multe teste, aceștia au ajuns la concluzia că atacantul în vârstă de 33 de ani este din punct de vedere fizic la nivelul unui puști de 20 de ani.
Conform raportului medical, legenda lui Real Madrid are doar 7% grăsime corporală, deci cu 3% mai puțin decât media sportivilor de aceeași vârstă cu el. De asemenea, Ronaldo are 50% masă musculară, cu 4% mai mult decât un fotbalist obișnuit.
Ciprian Panait, un antrenor român care a activat și la arabi (ultima dată a antrenat Al Batin), a avut un colaborator portughez, cu legături în anturajul lui Cristiano Ronaldo.
"Din ce am înţeles, Cristiano are acasă un life coach, iar acesta îi reglează ritmul. Ronaldo doarme patru ore, apoi mănâncă, iar doarme patru ore, iar mânâncă. Are un program strict, de aceea arată aşa la cei 33 de ani ai săi. Până şi medicii lui Juventus au rămas şocaţi de forma sa fizică arătată", a spus Ciprian Panait pentru Prosport.
Acesta a continuat dezvăluirile despre starul portughez.
"Vă dau un exemplu: Deco, un jucător exponenţial la naţională, se relaxa alături de Cristiano şi ceilalţi jucători, dar Ronaldo nu era implicat 100 la sută în grup. De ce? Se ducea la sala de forţă, făcea flotări, abdomene...Deci, era după amiaza lor liberă, ei se bucurau, iar el se antrena", a completat Panait.
Cristiano Ronaldo a părăsit Real Madrid după 9 ani în care a scris istorie pe ”Santiago Bernabeu”. La Madrid, Cristiano a câştigat 15 trofee, printre care două titluri, două Cupe, două Supercupe ale Spaniei, patru Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei şi trei Cupe Mondiale ale cluburilor.
94 de milioane de euro i-a plătit Real lui Manchester United pentru transferul lusitanului, din 2009
438 de meciuri a jucat Cristiano Ronaldo pentru Real Madrid
450 de goluri a marcat portughezul pentru "galactici"
Etichete: cristiano ronaldo , juventus torino , ciprian panait , m conditie fizica ronaldo , dieta ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...